Barometru EY: Romania, pe locul 5 in topul fuziunilor si achizitiilor realizate de tarile din Europa Centrala si de Sud-Est, in S1
Data publicarii: Astazi, 26-10-2016 | EconomiePiata romaneasca de fuziuni si achizitii a atins valoarea de 1,1 miliarde de dolari, in primele sase luni din 2016, in scadere cu aproape 50% fata de aceeasi perioada din anul anterior, reiese din raportul EY M&A Barometer, dat publicitatii miercuri.
În acest context, România ocupă locul 5 în cadrul țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est (CSE), cu 56 de tranzacții înregistrate în perioada ianuarie — iunie 2016, cu 30% sub nivelul din același interval din anul anterior, iar cei mai activi investitori străini au provenit din Germania, Franța și Polonia.
Conform Barometrului EY, pe plan local, cel mai atractiv sector a fost cel industrial, în timp ce în Republica Cehă, Polonia și Bulgaria acesta a fost IT-ul.
La nivel general, valoarea totală estimată a tranzacțiilor din regiunea CSE, pentru primul semestru din 2016, a fost de 14,1 miliarde de dolari, cu 14,3% mai mică decât în anul precedent.
De asemenea, în prima jumătate a acestui an, s-au încheiat 655 tranzacții, Republica Cehă fiind cea mai activă țară în termeni de volume ale tranzacțiilor, urmată de Turcia, Polonia și Ungaria.
"Piața de fuziuni și achiziții din regiunea CSE a fost, din nou, dominată de tranzacții interne în primul semestru din 2016. În 57% din numărul total de tranzacții, cumpărătorul și compania țintă au provenit din aceeași țară. Acest procent marchează o creștere de 9% față de primul semestru din 2015. Cel mai mare procent al tranzacțiilor inbound a fost înregistrat în Croația (64%), urmând în clasament România (cu 61%) și Bulgaria (cu 45%). În ceea ce privește originea capitalului străin investit în regiunea CSE prin fuziuni și achiziții, investitorii americani și cei vest-europeni au continuat să dețină cele mai mari ponderi în regiune", se arată în raportul EY.
Barometrul EY este un rezumat și o analiză a informațiilor făcute publice și identificate în baze de date reputate, cum ar fi Capital IQ, DealWatch, mergermarket, Zephyr sau bazele proprii de date EY. Datele au fost procesate pentru regiunea Europei Centrale și de Sud-Est: Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia. Activitățile și datele legate de fuziuni și achiziții includ tranzacții finalizate. Analiza nu include următoarele tipuri de tranzacții: preluarea pachetelor minoritare de acțiuni de către acționarii majoritari, tranzacțiile de pe piețele de capital, achiziții de licențe, acorduri de tip joint-venture, proiecte de investiții de tip greenfield și privatizări.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de țări și venituri de aproximativ 29,6 miliarde de dolari, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016. În România, EY este unul dintre liderii de pe piața serviciilor profesionale încă de la înființare, în anul 1992, cu birouri în: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall