Ce prevede noul cod al constructiilor
Data publicarii: 09-12-2006
Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a elaborat un proiect pentru stabilirea unui cadru legal in domeniul constructiilor, acesta urmand sa fie aprobat in primul trimestru al anului viitor, au anuntat reprezentantii institutiei. In prezent, proiectul Ordonantei de Urgenta se afla in faza de dezbatere, urmand ca el sa fie supus aprobarii Executivului in aceasta luna, si sa intre in vigoare in perioada ianuarie-martie 2007. Prin intermediul acestui cod, Romania va avea legi similare celor din Uniunea Europeana in domeniul constructiilor, pentru ca in acest moment exista prea multe legi, hotarari si ordonante de guvern care pun probleme in aplicarea reglementarilor.
In afara de unificarea legislatiei, codul constructiilor prevede si noutati precum infiintarea unor entitati (fizice sau juridice) care sa se ocupe de eliberarea certificatelor de urbanism, fapt care este acum numai de competenta primariilor.
De asemenea, legea va interzice eliberarea unor autorizatii de constructie in zonele inundabile, urmand ca persoanele care locuiesc deja in astfel de constructii sa fie stramutate, primind insa si despagubiri.
Pentru constructiile realizate, raspunderea civila se poate aplica si rudelor de gradul intai ale proiectantilor, specialistilor si executantilor, pentru ca pana acum legea prevedea acordarea unei autorizatii de proiectant, fara a impune o data de expirare a respectivei autorizatii.
Proiectul de cod prevede si obligativitatea asigurarii cladirilor pe durata executiei acestora si pe toata durata de folosire. Vor fi introduse scutiri de la plata taxei de eliberare a autorizatiei de construire si a impozitului pe locuinta pe perioada de rambursare a creditelor contractate de catre proprietarii, persoane fizice si - sau juridice romane, care reabiliteaza termic locuintele sau modernizeaza cladirile mai vechi de 50 de ani.
Romanii nu vor mai putea folosi la ridicarea caselor materiale considerate periculoase precum azbocimentul, cartonul bituminat care nu este protejat impotriva focului si anumite tipuri de vopsele, dupa data de 1 ianuarie 2007.
Codul constructiilor asigura si clarificarea relatiilor de subordonare dintre Planul de Urbanism General (PUG), Planul de Urbanism Zonal (PUZ) si Planul de Urbanism de Detaliu (PUD). Pentru executarea de lucrari fara autorizatie sau pe terenuri pentru care investitorii nu poseda titluri de proprietate sau un drept legal de administrare, precum si pentru desfiintarea sau demolarea unor monumente istorice fara avizul Ministerului Culturii vor fi aplicate sanctiuni sub forma de amenzi cuprinse intre 100.000- 120.000 lei sau inchisoare de la sase luni la trei ani si obligativitatea desfiintarii constructiei.
Noul cod reglementeaza profesia de inginer constructor care pana acum nu era in totalitate standardizata. Codul va reglementa si cazurile de mobilitate pe piata muncii in domeniul constructiilor. Noul cod al constructiilor este realizat dupa analiza unor legi similare din Anglia, Franta, Germania si SUA.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica