Deponentii vor da pe comisioane ce au castigat din cresterea dobanzilor

Data publicarii: 09-12-2006
comisioane si dobanziBatalia tot mai apriga care se da in sistemul bancar pentru atragerea de noi clienti a determinat institutiile de credit sa majoreze dobanzile la depozitele la termen si sa micsoreze suma minima necesara deschiderii unui cont, titreaza Adevarul.  Insa, in paralel cu aceasta oferta, care pare tentanta, bancile au ridicat cuantumul comisioanelor de retragere si al celor de gestionare a conturilor. "Cresterea comisioanelor percepute de banci la depozite este o tendinta care se va manifesta in mod clar si anul viitor", a declarat Dragos Cabat, vicepresedintele Asociatiei Romane a Analistilor Financiari. Acesta a estimat ca, anul viitor, "marea batalie intre banci se va da pe atragerea resurselor populatiei", ceea ce implica majorarea dobanzilor la depozite.

Tendinta se va accentua in 2007

Pe de alta parte insa, explica Cabat, este de asteptat si o majorare a comisioanelor la economii, masura la care bancile vor apela in incercarea de a contrabalansa scaderea de profitabilitate a institutiilor de credit, cu atat mai mult cu cat inflatia este in scadere. Dupa ce BNR a majorat nivelul rezervelor minime obligatorii, bancile - in special cele mai mici - au majorat dobanzile la depozite, din nevoia de lichiditate. In schimb, oferta bancilor mari, mai putin marcate de aceasta masura, nu este atat de generoasa. Numitorul comun al acestor doua categorii de oferte il constituie comisioanele. Care sunt numeroase si destul de mari.

Spre exemplu, la HVB Tiriac, unde dobanzile la lei variaza de la 6,4% pe an pentru depozitele la o luna la 6,10% pentru cele la 9 luni si la un an, se percep comisioane de administrare a contului curent aferent contului de economii de 0,75% la economiile in lei si de 2 euro pe luna pentru cel in valuta. La depozitele in euro, dobanzile oferite pentru conturile de economii la termen sunt de 2,1% pe an pentru depunerile la o luna, de 2,25% pentru cele la 9 luni si de 2,30% pe an pentru depozitele la un an.

Nivelul minim de constituire a unui depozit, in scadere

La Bancpost, dobanzile la depozite in lei fixe pe trei luni la nivelul de 8% pe an - situate, ce-i drept, peste media de pe piata, ascund si ele niste comisioane de administrare. Astfel, se percepe un comision de administrare a contului curent de 3,5 lei pe luna.

Deschiderea acestui cont curent atasat depozitului este gratuita, dar nu si retragerile de numerar. Banca comisioneaza sumele retrase cu 0,60% din suma, dar nu mai putin de 2 lei pentru economiile in euro si cu 0,50% din suma retrasa, dar minim 1 euro in cazul depozitelor in valuta. Suma minima pentru constituirea unui depozit este de 500 de lei, respectiv euro sau dolari. Dobanzile variaza in functie de suma. Astfel, pentru sumele mai mari de 5.000 de lei se ofera 7,25% pe an pentru o luna si, respectiv, 7,15 % pe an pentru 12 luni.

La depozitele in euro, dobanda pentru o luna este de 2,65% pe an, iar pentru cele pe un an de 3,10% pe an. Depunerile cuprinse intre 500 lei si 1.000 lei au o dobanda care pleaca de la 6,5% pe an pentru o luna, la 6,4% pentru sase luni sau un an. Cei care prefera sa faca economii in euro pot obtine de la Bancpost dobanzi anuale de la 2,25% (pentru un termen de o luna) la 2,35% pentru sase luni sau la 2,70 % pentru 12 luni.

Dobanzi mari, comisioane pe masura

La BCR, produsul Ascedent, practic un depozit la termen cu acumulare, se ofera dobanzi de 7,5% pe an pentru depozitele de pana la 5.000 de lei pe 12 luni, de 7,6% pentru sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de euro si de 7,75% pentru depunerile de peste 10.000 lei. La euro, dobanzile oferite sunt de 2,75% pe an, oferta fiind pentru depunerile pe termen de 12 luni. Trebuie amintit ca si in acest caz se percep comisioane, de 0,4% pentru retragerile in lei si de 0,8% pentru sumele mai mari de 10.000 de lei. Pentru depozitele in valuta, comisioanele sunt de 0,5%, cel putin 2 euro, pentru sumele mai mici de 100.000 de euro si de 1% pentru sumele mai mari de 100.000 de euro.

Lichidarea depozitelor la prima scadenta sau dupa prima scadenta are comision zero, dar nu uitati ca deschiderea de cont costa 8 lei, iar comisionul de gestiune lunar este de 0,5 lei. BRD a lansat pe piata Depozitul 1000, produs cu dobanzi fixe la economiile in lei, care se constituie pe termen de 180 zile.

La expirarea termenului, disponibilitatile acumulate in Depozitul 1000 sunt trasferate automat in contul curent al titularului, mentionat de la constituire. Deschiderea unui cont curent se taxeaza cu 0,5 euro, iar retragerea in numerar cu 0,5%, pe cand virarea in contul de card numai cu 0,2%. (Carmen Neacsu)

Ce trebuie sa stiti inainte de a constitui un depozit

•Dobanzile afisate, pentru orice scadenta, sunt intotdeauna anuale. Daca inflatia ramane la nivelul de 7% pe an la finele acestui an, atunci depozitele cu dobanda fixa in special pot fi luate in calcul ca alternativa de investitii.
•Daca exista comisioane de deschidere a conturilor, de retragere a banilor de la casierie sau comisioane de gestiune a contului, acestea se aplica lunar. Asta pentru ca aceste comisioane diminueaza castigul, mai ales in cazul depozitelor pe termen scurt.

Adevarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: