Marea Britanie: Investitiile in cercetare-dezvoltare vor fi majorate anual cu doua miliarde de lire sterline

Data publicarii: 21-11-2016 | Economie

Premierul britanic Theresa May a promis luni "o noua strategie industriala", pentru a sprijini economia, dupa ce alegatorii din Marea Britanie au votat pentru iesirea tarii din Uniunea Europeana (Brexit) si pentru a distribui bogatia spre familiile mai sarace, transmit BBC si DPA.

Până în 2020, Guvernul va majora anual cu aproximativ două miliarde de lire sterline (2,47 miliarde de dolari) investițiile în cercetare și dezvoltare (R&D), pentru a se asigura că afacerile din Regatul Unit rămân în prima linie a descoperirilor științifice și tehnologice, a anunțat prim-ministrul britanic. Va fi creat un nou fond care va ajuta la comercializarea noilor descoperiri și va sprijini unele domenii, cum ar fi robotica și biotehnologia.

"Strategia noastră industrială modernă va fi ambițioasă pentru afaceri și ambițioasă pentru Marea Britanie. Guvernul va majora cheltuielile și va ajuta economia să depășească dificultățile care i-au împiedicat progresul prea mulți ani", a afirmat May într-un discurs rostit la Confederația Industriei Britanice (CBI), care reprezintă aproximativ 190.000 de oameni de afaceri.

Planul Guvernului prevede crearea de locuri de muncă și stimularea creșterii economiei, care să fie resimțite în fiecare comunitate și în fiecare regiune din Regatul Unit, a explicat premierul britanic.

Directorul general al CBI, Carolyn Fairbairn, a salutat propunerile premierului britanic și a declarat că CBI sprijină propunerile premierului ca angajații să aibă un cuvânt de spus în Consiliile de Administrație.

Economia Marii Britanii a crescut cu 0,5% în trimestrul trei din 2016, depășind estimările analiștilor, după votul în favoarea Brexit-ului de la Referendumul din 23 iunie, a anunțat luna trecută Oficiul Național de Statistică (ONS).

Referendumul din 23 iunie nu va afecta doar Regatul Unit ci și restul economiei europene, prin câteva canale de transmisie, în special incertitudinile, investițiile, comerțul și migrația, a avertizat recent Comisia Europeană.

Marea Britanie nu face parte din zona euro dar, fiind una din cele mai mari economii din UE, este un important partener comercial. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a sporit volatilitatea de pe piețele financiare și a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: