Peste 60 de zboruri Eurowings anulate din cauza grevei personalului de bord

Data publicarii: 22-11-2016 | Economie

Compania aeriana low cost Eurowings, care face parte din grupul german Lufthansa, a fost nevoita sa anuleze marti peste 60 de zboruri din cauza unei greve de 15 ore a personalului de bord, informeaza Reuters.

Sindicatul personalului de bord Verdi a cerut declanșarea unei greve de protest pe aeroporturile Duessseldorf și Hamburg începând cu ora locală 05:00 am (04:00 GMT) și până la ora locală 08:00 pm (19:00 GMT). Agenția DPA informează că 50 din cele 88 de zboruri programate din și spre aeroportul Duesseldorf au fost anulate, la fel ca și cel puțin șapte zboruri cu plecarea sau aterizarea pe aeroportul din Hamburg.

Conducerea companiei Lufthansa și cele două sindicate care reprezintă personalul de bord (Verdi și UFO) nu au ajuns la un acord pentru un nou contract colectiv de muncă. Luna trecută, o grevă a sindicatului personalului de bord UFO a obligat companiile aeriene low cost Eurowings și Germanwings să anuleze 380 de zboruri.

Greva de marți a personalului de bord de la Eurowings vine în avanpremiera unei acțiuni mai amplă de protest anunțată de piloții de la Lufthansa, care va afecta serios miercuri traficul companiei aeriene germane. Greva se va întinde pe 24 de ore, începând de la miezul nopții de marți spre miercuri, și va afecta atât zborurile pe distanțe scurte, cât și cursele pe distanțe lungi, se arată într-un comunicat al sindicatului Vereinigung Cockpit (VC).

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloților și personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face față competiției crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar și din partea companiilor low cost.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: