Capacitatile de producere a energiei regenerabile au totalizat 4.701 MW la finele lunii septembrie

Data publicarii: 27-11-2016 | Economie

Puterea instalata a producatorilor de energie din surse regenerabile totaliza 4.701 MW la finele lunii septembrie a acestui an, potrivit datelor centralizate de Transelectrica.

Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 2.961 MW, panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.319 MW, microhidrocentrale de 318 MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 103 MW.

La sfârșitul anului trecut, figurau în sistem capacități de producție a energiei regenerabile de 5.142 de MW.

Producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit certificate verzi, pe care le vând pe o piață specializată, pentru un câștig suplimentar față de energia propriu-zisă. Aceste certificate verzi sunt plătite de toți consumatorii din România, inclusiv de populație, în factura finală la electricitate.

În urmă cu o lună, Ministerul a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care modifică Legea 220/2008 privind schema de sprijin a energiei din surse regenerabile.

Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei declarat că, după ce legislația din domeniu va fi modificată, consumatorii casnici cu un consum mediu de electricitate vor plăti cu 60 de bani în plus pe lună pentru certificatele verzi.

Potrivit Corinei Popescu, Ministerul Energiei a comandat un studiu în urma căruia a venit cu aceste propuneri de modificări. "Odată cu studiul avem și un model matematic. Am calculat astfel care va fi impactul în factura lunară (al modificărilor — n.r.). Pentru un consumator casnic cu un consum mediu, impactul va fi de 60 de bani pe lună, iar, la un consumator mediu industrial, ajunge la 3,3 lei pe lună", a precizat Corina Popescu.

Secretarul de stat a mai spus că Ministerul Energiei a căutat să stabilească un echilibru între subvențiile primite de energia regenerabilă și contribuțiile plătite de consumatorii finali. "Pentru că schema se închide la 31 decembrie 2016, deci nu vom mai avea (producători de energie regenerabilă — n.r.) nou intrați în această schemă, am putut estima numărul de certificate verzi emise în perioada în care schema produce efecte, până în 2031, se împarte la numărul de ani, și de aici rezultă un număr de certificate verzi care se vor tranzacționa anual. Practic, se găsește un echilibru pentru a da un suflu industriei regenerabile și pentru a nu distruge consumatorul", a explicat secretarul de stat.

Corina Popescu a adăugat că aceste modificări vor trebui agreate cu Comisia Europeană înainte de a fi aplicate.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: