Inspectii inopinate ale Consiliului Concurentei la sediile a trei companii din sectorul prelucrarii lemnului

Data publicarii: 29-11-2016 | Economie

Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediile a trei companii care activeaza pe piata prelucrarii lemnului pentru posibile intelegeri anticoncurentiale, potrivit unui comunicat de presa al institutiei remis, luni, AGERPRES.

'Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a trei companii care activează pe piața prelucrării masei lemnoase: Forestar SA, Nico — Paul SRL și Saniral SRL. Inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri anticoncurențiale între cele trei companii, referitoare la fixare de preț și împărțire de piață, cu ocazia licitațiilor și negocierilor organizate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, în vederea achiziționării de masă lemnoasă', se spune în comunicat.

Conform sursei citate, documentele ridicate în cadrul inspecțiilor se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației.

"Inspecțiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigației, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește existența unei încălcări a Legii concurenței", menționează autoritatea de concurență.

La începutul acestui an, Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibile înțelegeri între companii active pe piața prelucrării lemnului, în vederea împărțirii pieței, surselor de aprovizionare, precum și adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preț minimal în cadrul licitațiilor organizate de Direcțiile silvice Alba și Hunedoara.

Instituția a efectuat, la acea dată, inspecții inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer, Egger Romania, Kronospan Romania, Kronospan Sebeș, Silva Logistic Services, Alredia și Lacul Codrilor.

De asemenea, autoritatea de concurență are în derulare o anchetă sectorială pe piața lemnului, în cadrul căreia sunt analizate structurile și mecanismele de funcționare.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: