Erste a preluat 90% din pachetul salariatilor si detine 69,11% din BCR
Data publicarii: 12-12-2006Circa doua treimi (37,7 milioane de actiuni) au fost schimbate de salariati cu actiuni Erste Bank la o rata de schimb de sase la unu. "In consecinta, Erste Bank va emite 6.287.236 milioane de noi actiuni printr-o majorare de capital ce va reprezenta o marire de 2% a capitalului de actiuni al bancii. In urma aprobarilor regulatorii necesare, se preconizeaza ca noile actiuni vor fi tranzactionate la Bursele din Viena si Praga incepand de luni, 18 decembrie 2006", se mai arata in documentul citat.
In cadrul ofertei de schimb de actiuni, noii actionari au avut posibilitatea de a vinde imediat inapoi catre Erste Bank pana la 50% din noile actiuni achizitionate. "Aproximativ 34% din actiunile Erste Bank nou emise au fost vandute inapoi in cadrul acestei optiuni", se arata in comunicat.
Actiunile Erste Bank ramase, primite in cadrul schimbului, nu vor putea fi vandute pe o perioada de un an.
Pana la sfarsitul perioadei de valabilitate a ofertei lansate de Erste salariatilor BCR, pe data de 24 noiembrie 2006, 12.197 din cei aproximativ 13.000 de angajati ai liderului pietei bancare romanesti care detineau actiuni, au acceptat oferta. "Angajatii romani detin in prezent peste 1% din capitalul Erste Bank", se mentioneaza in comunicatul bancii austriece.
"Ca urmare a ofertei de cumparare a actiunilor detinute de angajatii BCR, cota detinuta de Erste Bank in BCR a crescut acum la 69,11%. Finalizarea tranzactiei este deja in curs de derulare. Se preconizeaza ca intreaga tranzactie se va incheia pana la data de 22 decembrie 2006", se mai arata in acelasi comunicat.
"Suntem foarte incantati ca un numar atat de mare de angajati BCR au ales sa devina actionari Erste Bank. In urma acestui rezultat de succes al ofertei noastre catre angajatii BCR, ponderea angajatilor Erste Bank care detin actiuni ale bancii a crescut la 3%, 1,3% fiind detinute de angajatii grupului din Europa Centrala si de Est. Am facut, astfel, un progres remarcabil catre obiectivul nostru de a avea o participatiune a angajatilor de cel putin 5% in compania noastra", a declarat presedintele Erste Bank, Andreas Treichl.
In plus fata de noile actiuni emise in cadrul ofertei de cumparare a actiunilor BCR, banca austriaca a anuntat ca alte 62.774 de actiuni au fost emise in cadrul Programelor de Detinere de Actiuni de catre Angajatii Erste Bank (MSOP si ESOP), care vor incepe sa fie tranzactionate pe data de 18 decembrie 2006.
"Noul numar total de actiuni Erste Bank incepand de la acea data va fi de 315.305.615", se precizeaza in incheierea comunicatului.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut