Ursache (ASF): Ultimele bariere din piata de capital vor disparea in 2017; piata Forex va fi reglementata
Data publicarii: 29-12-2016 | EconomieUltimele bariere existente in legislatia pietei de capital vor disparea in anul 2017, iar situatia din piata Forex va fi reglementata pentru a fi mai putini pagubiti, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Ursache, vicepresedintele al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).
"2017 va fi anul în care și ultimele bariere existente încă în legislația pieței de capital vor dispărea. Aici mă refer la consolidarea valorii acțiunilor pentru soluționarea secțiunii 1 din Depozitarul Central, la barierele investiționale la SIF-uri, la praguri. Deci anul 2017 va fi anul în care și aceste ultime bariere vor dispărea. Mai am o veste pentru 2017. Vom reglementa situația de haiducie care se practică astăzi în piața Forex. Va fi anul în care pentru investitorii de retail vom avea prevederi în actele de reglementare foarte precise, astfel încât să nu mai avem atâția păgubiți în rândul celor care sunt ademeniți și amăgiți de call-center-urile celor care practică piață Forex în România", a spus Ursache.
El este de părere că anul viitor tranzacțiile zilnice vor fi de 3-4 ori mai mari decât cele din prezent.
"Având în vedere premisele create în 2016 — aici mă refer în special la decizia principalelor agenții internaționale de rating care au inclus România pe lista statelor care urmează să acceadă la statutul de piață emergentă, părăsind, după mulți ani, statutul de piață de frontieră, la recenta listare a primului investitor privat pe bursa reglementată de la București, la faptul că ultimele pachete legislative privind racordarea legislației europene în legislația românească au fost finalizate și înaintate Parlamentului și ținând cont de faptul că a înțeles clasa politică faptul că și companiile de stat, pentru transparență și pentru guvernanță corporatistă, trebuie să fie listate — eu estimez că 2017 va situa sectorul pieței de capital între cele mai performante sectoare ale vieții economico-financiare ale României. Eu estimez că tranzacțiile zilnice, după listări și după toate evenimentele care au avut loc, atât ale unor companii de stat cât și ale unor alți jucători privați, vor fi de 3-4 ori mai mari decât cele de astăzi, înregistrate ca medie la Bursa de Valori București (BVB)", a mai spus oficialul ASF.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall