Greva de 48 de ore a personalului navigant de la British Airways incepand din 10 ianuarie

Data publicarii: 04-01-2017 | Economie

Personalul navigant de la compania aeriana British Airways intentioneaza sa organizeze o greva in zilele de 10 si 11 ianuarie, nemultumit de conditiile salariale, a anuntat marti sindicatul Unite, citat de Reuters.

Sindicatul Unite a subliniat că personalul navigant de la British Airways, care a fost angajat pe baza contractului "Mixed Fleet" și care beneficiază de salarii și avantaje inferioare personalului cu vechime, a respins o ofertă de majorare făcută de conducerea companiei chiar înainte de Crăciun.

"Unite își păstrează speranța că se va ajunge la o înțelegere care să respecte aspirațiile membrilor noștri și cere British Airways să demareze discuții constructive pentru a soluționa problema salariilor scăzute" a informat sindicatul într-un comunicat.

În replică, conducerea British Airways a precizat că personalul angajat pe baza contractului "Mixed Fleet" reprezintă doar 15% din personalul său navigant, iar compania aeriană lucrează la un plan de rezervă pentru a se asigura că toți clienții săi vor ajunge la destinație. British Airways a adăugat că va oferi mai multe detalii în data de 6 ianuarie, după finalizarea planului de rezervă.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: