Doar doua localitati din Oltenia mai erau nealimentate, partial, cu energie electrica, la ora 20:00

Data publicarii: 07-01-2017 | Economie

Alimentarea cu energie electrica mai era intrerupta vineri, la ora 20:00, partial, doar in doua localitati din zona unde distribuitor este Distributie Oltenia, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.

În localitățile Obârșia din județul Olt și Cernetu din Teleorman se aflau deja echipe operative în teren pentru remedierea deficiențelor în cel mai scurt timp. În restul județelor se înregistrau doar deranjamente individuale de remedierea cărora se ocupa un număr de 49 de echipe Distribuție Oltenia.

"Precizăm că situația se află într-o permanentă mobilitate ca urmare a evoluției defavorabile a condițiilor meteo și a intervenției echipelor operative care continuă să lucreze la remedierea deranjamentelor semnalate. Reprezentanții Distribuție Oltenia sunt în contact permanent cu autoritățile publice locale și județene pentru coordonarea intervenției în teren", se menționează în comunicat.

Sursa: Agerpress