Stefan Ionita a fost numit director provizoriu la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere
Data publicarii: 13-01-2017 | EconomieStefan Ionita a fost numit director provizoriu al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anuntat, vineri, Ministerul Transporturilor.
Ioniță va ocupa această funcție până la finalizarea procedurii de selecție a conducerii, prevăzută de Ordonanța de Guvern 109/2011.
"Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) l-a desemnat, astăzi, 13.01.2017, pe Ștefan Ioniță ca director provizoriu al companiei. El va ocupa această funcție până la finalizarea procedurii de selecție a conducerii, prevăzută de Ordonanța de Guvern 109/2011. Adunarea Generală a Acționarilor a luat act de decizia CA", precizează MT într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Ștefan Ioniță are 38 de ani și a condus, din 2014 până în prezent, Direcția Tehnică și Calitate a CNAIR. Între 2004 și 2014, a ocupat mai multe funcții în cadrul CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică). Este absolvent al Universității Tehnice de Construcții București — Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri și a Masteratului "Mașini și Sisteme de Producție" din cadrul Universității Politehnica București.
Fostul șef al companiei de drumuri, Cătălin Homor, a fost revocat din funcție în urmă cu două zile din cauză că s-au constatat deficiențe de gestionare a activităților companiei din ultima perioadă.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dispus Corpului de Control să efectueze la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o verificare a existenței mijloacelor și materialelor necesare deszăpezirii (utilaje speciale și starea de funcționare a acestora, stocuri de material antiderapant și combustibil), a situației contractelor cu societăți private pentru deszăpezire și a modului de fundamentare a ordinului privind utilizarea nisipului la deszăpezire.
Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut, sâmbătă, ministrului Transporturilor să trimită Corpul de control la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și să ia toate măsurile legale pentru demiterea directorului general al companiei, Cătălin Homor.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall