Comisia Europeana sprijina cu 57 milioane de euro reabilitarea DN1C intre Dej si Baia Mare

Data publicarii: 19-01-2017 | Economie

Comisia Europeana a aprobat joi un proiect major vizand acoperirea costurilor pentru reabilitarea unui tronson din drumul national DN1C intre orasele Dej si Baia Mare, informeaza un comunicat de presa al Executivului comunitar.

Valoarea proiectului se ridică la 57 de milioane de euro iar banii vor veni de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

"Utilizatorii acestui drum vor beneficia de condiții de călătorie mai sigure și mai confortabile. Pe termen lung, acest proiect va ajuta la dezvoltarea economiei locale, în condițiile în care o mai bună conectivitate este crucială pentru o regiune. Această îmbunătățește calitatea serviciilor publice și favorizează crearea de locuri de muncă", a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Crețu.

României i-au fost alocate 20 de miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune în perioada 2007 — 2013 și alte 23 de miliarde (la prețuri curente) în perioada 2014 — 2020.

Sursa: Agerpress