Marea Britanie: Premierul Theresa May minimalizeaza efectele deprecierii lirei sterline
Data publicarii: 19-01-2017 | EconomiePremierul Theresa May, prezenta la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elvetia), a minimalizat recenta depreciere a lirei sterline, declarand ca de la votul pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana economia inregistreaza o crestere solida, transmit Bloomberg, Reuters si BBC.
Votul din 23 iunie — când alegătorii britanici au votat în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană — a declanșat turbulențe pe piețele financiare globale, iar lira sterlină s-a depreciat semnificativ, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul. Moneda britanică a înregistrat marți cea mai semnificativă apreciere din octombrie 2008, după ce Theresa May a prezentat într-un discurs cele 12 priorități avute în vedere în contextul părăsirii forului comunitar de către țara sa, declarând că Brexit-ul va semnifica ieșirea Marii Britanii de pe piața unică europeană, punând astfel capăt speculațiilor conform cărora Londra va încerca să obțină un așa-numit 'soft Brexit'.
"În ultimele șase luni am văzut diferite mișcări ale lirei sterline. Dar am văzut de asemenea și date care arată soliditatea economiei britanice", a declarat May, într-un interviu acordat Bloomberg TV, când a fost întrebată dacă se teme că moneda britanică ar putea atinge același nivel cu dolarul.
Prim-ministrul britanic a mai afirmat că vrea să se asigure că firmele de servicii financiare rămân în Londra după Brexit.
Theresa May a insistat că apreciază contribuția băncilor la economia britanică, chiar dacă ele au indicat că își fac bagajele, ca răspuns la Brexit.
''Apreciez serviciile financiare din City of London și vreau să mă asigur că putem păstra serviciile financiare în capitala Marii Britanii. Cred că vom face asta'', a dat asigurări oficialul britanic.
Sunt cele mai calde aprecieri pe care le-a făcut Theresa May în legătură cu sectorul financiar în cele șase luni de când este premier. În trecut, May a avertizat elita globală că excesele sale nu mai pot continua.
Dar, în urma discursului său de marți privind strategia referitoare la Brexit, care include ieșirea completă Marii Britanii de pe piața unică europeană, bancherii au început să-și prezinte planurile de părăsire a Londrei.
Directorul general al băncii americane JPMorgan Chase & Co, Jamie Dimon, declara miercuri că ''se pare că vor fi mișcări ale locurilor de muncă mai ample decât a anticipat'', în timp ce șeful HSBC Holdings Plc, Stuart Gulliver, anunța că va muta la Paris personalul care realizează aproximativ 20% din veniturile sale din activitățile de trading, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Și reprezentanții Lloyds Banking Group Plc ar urma să aleagă orașul german Frankfurt ca bază pentru garantarea relațiilor cu UE.
Industria serviciilor financiare din Marea Britanie plătește anual taxe cuprinse între 60 de miliarde de lire sterline (74 de miliarde de dolari) și 67 de miliarde de lire sterline, Trezoreria urmând să fie puternic afectată dacă bancherii pleacă din Londra.
Londra urmează să lanseze până la finalul lui 2017 un proces de negocieri cu Uniunea Europeană în vederea ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar, care ar urma să dureze doi ani.
Partenerii săi europeni au exclus însă începerea oricăror negocieri înainte de invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care guvernează modalitatea de ieșire a unei țări membre din UE.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide