Hossu (Cartel Alfa): Bugetarii vor primi vouchere de vacanta de la 1 iulie
Data publicarii: 25-01-2017 | EconomieFiecare bugetar va primi un voucher de vacanta in valoare de 1.450 de lei de la 1 iulie, a declarat, miercuri, Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa, la finalul sedintei Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Finantelor Publice.
"Discuțiile au fost în general legate de parametrii macroeconomici ai bugetului pe 2017, pentru că au avut și câteva elemente pentru viitor. Ceea ce este important, este că s-a confirmat garantarea acoperirii creșterilor salariale conform actelor normative date până acum legate de salariile din sectorul bugetar, pe de o parte. Pe de altă parte, problema voucherelor de vacanță nu se va proroga decât până la 1 iulie. De la 1 iulie se va aplica un voucher de vacanță pentru fiecare bugetar în valoarea salariului minim garantat în plată de 1.450 lei", a spus Hossu.
El a adăugat că este prevăzută alocarea de la rezervele de stat a unei sume de 91 de milioane de lei pentru Compania Națională a Uraniului.
"Avem și câteva vești bune ce au fost corectate astă-noapte. Pentru Compania Națională a Uraniului este prevăzută alocarea la rezervele stat de 91 milioane de lei, pentru cei de la Salvați pe Mare (Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare ARSVOM — n. r.) sunt banii alocați la Ministerul Transporturilor, pentru alinierea salariilor lor conform Legii 250 la cele de la intervenții speciale", a susținut liderul Cartel Alfa.
Hossu a mai spus că singura deficiență rămâne faptul că acordarea fondurilor de premiere va fi prorogată pentru începutul anului viitor și va fi prevăzută în noua lege de salarizare unitară, care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie.
Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, publicat luni pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, acordarea unor drepturile salariale și de altă natură de care ar trebui să beneficieze personalul din sectorul bugetar, precum premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanță etc., va fi amânată până la 31 decembrie 2017.
"Se propune extinderea aplicării și pe perioada 1 martie — 31 decembrie 2017 a unora dintre măsurile aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016", se menționează în proiectul citat.
Printre măsurile cuprinse în OUG 99/2016 se numără suspendarea acordării de premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanță, ajutoare/indemnizații la ieșirea la pensie/trecerea în rezervă, menținerea la nivelul în plată a unor indemnizații acordate pentru anumite categorii de beneficiari (indemnizațiile prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, indemnizații academicieni și urmașii acestora etc.), prorogarea aplicării unor prevederi din domeniul învățământului, printre care și cea referitoare la acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I — IV din învățământul de stat și confesional, până la 1 ianuarie 2018 etc.
Prin OUG 99/2016, drepturile menționate au fost suspendate pentru perioada 1 ianuarie — 28 februarie 2017.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall