Adrian Mitroi: Listarile companiilor de stat profitabile sunt ca niste "gloante de argint", care ar trebui trase acum
Data publicarii: 30-01-2017 | EconomieListarile companiilor de stat profitabile sunt ca niste "gloante de argint", care ar trebui trase acum, pentru ca Romania are nevoie de un fond suveran de investitii, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Adrian Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice (ASE).
'Fondul suveran de investiții poate fi capitalizat cu participațiile aducătoare de dividende și nu neapărat cu dividendele din acest an dificil, în care probabil era înțelept a fi împărțite aceste relaxări fiscale și politici salariale și sociale pe o perioadă mai lungă. Acest fond poate fi capitalizat cu participații, nu doar cu dividendele estimate la un moment dat de 1 miliard de euro. Aș prefera o capitalizare cu titluri în valoare de 1 miliard de euro pentru că acest gen de capitalizare ar reuși să convingă și alți furnizori de capital. Eu cred că efortul pe bursă va fi ușor favorabil pentru minoritar, care în cele din urmă va fi cumpărător net', a spus Mitroi.
Potrivit acestuia, peste trei sferturi din randamentul bursier pe anul trecut a venit dinspre dividend, ceea ce a făcut România campioană din punctul acesta de vedere, chiar dacă indicii bursieri nu au crescut substanțial, iar randamentul dividendului rămâne spectaculos pentru România.
'Poate ne mai dă un ghiont favorabil și în demersul nostru de piață emergentă. Toate gloanțele acestea de argint (companiile de stat precum Hidroelectrica n.r.) vor trebui trase acum pentru că politica bugetului este și ambițioasă și generoasă. Sunt două imperative aproape în coliziune așa că trebuie să tragi toate gloanțele de argint, să faci repede acest fond de investiții care are capacitate de multiplicare, aduce și alt capital', a mai arătat profesorul ASE.
El este de părere că fondul suveran de investiții are "o proprietate magică"dacă este bine condus, după cele mai bune practici.
'El poate să multiplice interesul și altor furnizori de capital. Cash-ul în sine, nu este la fel de atrăgător ca participația și investiția. Face sens ca vărsămintele, respectiv dividendele la acest moment de la companiile profitabile să fie devansate în contul acționarilor. De fapt problema cea mai importantă este structurală în economia românească. Arhitectura de organizare a companiilor de stat, energie, transport, regii autonome este anacronică, este depășită de realitățile foarte dure de acum și inadaptată competiției în care suntem. Unele companii sunt mai profitabile pentru că așa au fost de la început dotate cu oportunități pe piață, cu active și poziție favorabilă pe piață, pe când altele sunt într-o poziție complet nerestructurabilă, din cauza acestui desen făcut acum 10-15 ani de experți grăbiți. Noi nu am apucat, de exemplu, să ne ajustăm desenul pe infrastructura de transport, energetică, noi le luam de bune, dar nu sunt neapărat cea mai potrivită soluție astăzi', a mai arătat Mitroi.
Președintele Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel, declara recent pentru AGERPRES că România are "mare nevoie de investiții pe termen lung", iar crearea unui fond suveran de investiții ar fi o șansă unică pentru România.
"România are mare nevoie de investiții pe termen lung și cu cât sunt mai multe vehicule investiționale pe termen lung, cu atât România se va dezvolta, va crește produsul intern brut, productivitatea, va dezvolta infrastructura și asta înseamnă bunăstare pentru români. Cred că cel mai bun model pentru noi este cel polonez care printr-o combinație inteligentă reușesc să investească în economie și aceste cheltuieli să nu intre în deficitul bugetar. Cred că este o șansă unică pentru România după ani de zile, pentru că discutăm de 4-5 ani de un fond suveran, în final să reușim să îl punem pe roate. Detaliul este esențial. Detaliile fac diferența. Eu sper ca 2018 să marcheze prima investiție a fondului suveran în economia românească", a spus Lucian Anghel.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut