Curtea de Conturi: Ministerul Energiei a platit 15,8 milioane de lei pentru exproprieri, insa lipsesc documente

Data publicarii: 31-01-2017 | Economie

Ministerul Energiei a platit despagubiri de 15,8 milioane de lei pentru exproprieri, insa nu au fost prezentate documente care sa certifice exproprierea efectiva a bunurilor, se arata in raportul pe 2015 al Curtii de Conturi, publicat marti pe site-ul institutiei.

"Nu s-au respectat prevederile legale privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în sensul că, deși s-au plătit despăgubiri în suma de 15.874 mii lei pentru exproprierea de bunuri pentru lucrări de utilitate publică și de interes național, județean și local și s-au emis acte administrative, nu au fost prezentate documente care să certifice exproprierea efectivă a bunurilor pentru care s-au acordat despăgubirile, respectiv efectuarea transferului dreptului de proprietate", se arată în document.

De asemenea, nu au fost solicitate și nu au fost recuperate dobânzi, în sumă de 16 milioane de lei, datorate pentru neplata la termen a dividendelor de către Hidroelectrica, pentru perioada cuprinsă între dată ieșirii din insolvență (30.06.2013) și data reintrării în insolvență (25.02.2014).

Totodată, raportul mai arată că "nu s-au respectat prevederile legale privind exercitarea calității de autoritate concedentă pentru serviciul public de distribuție a gazelor naturale, întrucât, în cazul contractelor de concesiune a serviciului de distribuție gaze naturale încheiate, în condițiile în care nu au fost respectate clauze contractuale de către operatorii concesionari (în ceea ce privește volumul de investiții minime de realizat, constituirea garanției de bună execuție), ministerul nu a solicitat retragerea concesiunii și nici nu a calculat și solicitat penalități/daune interese, situație constatată în cazul a 13 contracte de concesiune".

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: