Presedintele Asociatiei Brokerilor: Piata romaneasca de capital este ca un Ferrari, dar nu are pe ce strada sa mearga
Data publicarii: 02-02-2017 | EconomiePiata romaneasca de capital este una foarte frumoasa, dar lipseste lichiditatea, fiind ca un Ferrari care nu are pe ce strada sa mearga, a declarat, joi, Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, intr-o conferinta de specialitate.
"Mi se pare că suntem într-un film sau într-o piață de capital foarte frumoasă, luminată, mobilată cu multe postere la intrare, reclame luminoase, dar lipsește înăuntru marfa. Lipsesc roșiile. Noi nu tranzacționăm, nu avem lichiditate. Cred că acest lucru ar trebui să ne preocupe. E adevărat că ultimii trei an au însemnat un progres, s-au făcut lucruri extraordinare, dar nu avem lichiditate. Asta e problema pieței. Nu avem marfă pe tarabă, dar avem o piață de capital extraordinară, funcțională, foarte bună. Este ca un Ferrari, dar nu are pe ce stradă să meargă", a spus Paul.
El a precizat că ținta de a deveni o piață emergentă este un lucru bun, dar trebuie avută în vedere și strategia prin care ajungem la ținta propusă.
"E adevărat că ne dorim să avem statutul de piață emergentă. Aceasta este ținta și trebuie să vedem care este strategia să ajungem la ținta noastră. Eu vreau să ajung la Oradea, și pot să ajung la Oradea cu avionul, mașina și prin alte metode, pe jos. Am văzut că strategia ar fi să avem câteva companii de stat listate, una ar fi Hidroelectrica cu o bună capitalizare și atunci i-am păcălit puțin pe cei de la FTSE, am îndeplinit ultimul criteriu și am devenit piață emergentă. Dacă ajungem piață emergentă, e adevărat că facem un lucru foarte bun pentru că multe fonduri de investiții străine vor veni către România. Așa credem noi că vom ajunge la o lichiditate bună pentru România. Total greșit. E un lucru bun, dar trebuie să ne gândim de ce nu avem lichiditate. Nu pentru că avem o piață care nu e încă emergentă, au fost ani în care am avut pe zi 30 milioane euro tranzacții. Trebuie să ne găsim înăuntru resursele, fără să găsim un plan în care statul să ne ajute cu 2-3 companii, dar este adevărat că poate fi un plus", a mai arătat oficialul Asociației Brokerilor.
La sfârșitul lunii septembrie 2016, România a fost inclusă oficial în Watchlist, lista țărilor care prezintă un potențial substanțial de a trece la statutul de piață emergentă, conform deciziei FTSE Russell.
La vremea respectivă, directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, a arătat că, pe lângă FTSE Russell, alte trei instituții importante recunoscute internațional, respectiv MCSI (SUA), S&P Dow Jones (SUA) și STOXX (Elveția), evaluează piața de capital din România. Criteriile care trebuie îndeplinite și procesul de analiză sunt relativ similare și se referă, în principal, la valoarea tranzacțiilor și dimensiunea companiilor listate la bursă, precum și accesul rapid al investitorilor la piața de capital și modul în care aceștia pot cumpăra și vinde acțiuni.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall