ANCOM: Posta Romana nu a inregistrat un cost net aferent furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal, in 2015

Data publicarii: 17-02-2017 | Economie

Costul net aferent furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal, in 2015, nu trebuie compensat in cazul Companiei Nationale Posta Romana (CNPR) si nu reprezinta, astfel, o sarcina injusta pentru operatorul postal, se arata intr-un comunicat de presa al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), transmis vineri AGERPRES.

'Întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de ANCOM, costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2015 nu constituie o sarcină injustă pentru CNPR și, deci, nu este necesară compensarea acestuia', a decis ANCOM.

Pentru compensarea costului net, ANCOM a primit, în data de 11 august 2016, o cerere din partea CNPR împreună cu situația privind costurile, veniturile și capitalul angajat aferente furnizării serviciilor din sfera serviciului universal pentru anul 2015 și raportul de constatări faptice privind verificarea cererii de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal întocmit de către un auditor independent.

'În scopul evaluării cererii de compensare transmise de furnizorul de serviciu universal, ANCOM a derulat, cu sprijinul consultanților KPMG Advisory SRL și KPMG Romania SRL, o analiză detaliată a datelor și ipotezelor utilizate de CNPR în procesul de întocmire a cererii de cost net, precum și metodologia și calculul efectiv al costului net și a informațiilor suplimentare puse la dispoziție de CNPR. Acolo unde a fost necesar au fost efectuate, în baza unor surse alternative de informații, ajustări asupra datelor, ipotezelor și calculului efectiv al unor parametri, astfel încât suma finală rezultată în urma acestui proces complex să reflecte valoarea costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2015', notează sursa citată.

În urma analizei, ANCOM a constatat că Poșta Română nu a înregistrat un cost net aferent anului 2015, valoarea determinată în urma efectuării ajustărilor fiind negativă.

În acest sens, Proiectul de decizie privind cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anul 2015 și expunerea de motive au fost lansate în consultare publică, iar persoanele interesate pot să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 20 martie 2017, la Registratura ANCOM sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității.

Conform prevederilor intrate în vigoare în 2015, costul net reprezintă o sarcină injustă dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții legate de nivelul rentabilității capitalului mediu angajat și de pragul de materialitate în funcție de veniturile înregistrate din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

Analiza ANCOM a arătat că primul criteriu este îndeplinit, având în vedere că rentabilitatea capitalului mediu angajat pe segmentul serviciului universal se află sub valoarea costului mediu ponderat al capitalului stabilit de Autoritate pentru anul 2015, la 13,10%, pe când cel de-al doilea criteriu nu este îndeplinit având în vedere că valoarea costului net nu depășește pragul de materialitate de 3% din valoarea veniturilor înregistrate de furnizorul desemnat de serviciu universal din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

Costul net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal reprezintă diferența dintre costurile suportate de furnizorul de serviciu universal, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal, și costul net al furnizorului în cazul în care și-ar desfășura activitatea exclusiv pe baze comerciale, fără a avea obligații de serviciu universal.  

CNPR este furnizorul de servicii poștale din sfera serviciului universal desemnat pentru perioada 1 ianuarie 2013 — 31 decembrie 2018 și are dreptul de a solicita compensarea costului net.

Accesul la serviciul universal poștal reprezintă dreptul oricărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a unor servicii poștale (serviciile incluse în sfera serviciului universal), la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile.

Sursa: Agerpress