Peste 150 de companii americane vor veni in Romania in octombrie, in cadrul unei misiuni economice de amploare
Data publicarii: 02-03-2017 | EconomieAmbasada Romaniei in SUA si Departamentul Comertului din Statele Unite ale Americii au lansat pregatirile pentru organizarea evenimentului Trade Winds, programat sa se desfasoare la Bucuresti, in luna octombrie a acestui an, informeaza Ambasada Romaniei in SUA intr-un comunicat de presa transmis AGERPRES.
Trade Winds este un eveniment anual al Departamentului Comerțului, organizat împreună cu state partenere, care prezintă un profil economic și de afaceri atractiv pentru companiile americane. El se constituie într-o misiune economică de amploare, cu caracter regional, la care sunt așteptate să participe peste 150 de companii americane din toate domeniile de activitate — industrie, servicii, capital. La eveniment vor participa, alături de reprezentanții mediilor guvernamentale și de afaceri române și americane, oficiali și oameni de afaceri din Bulgaria, Croația, Grecia și Serbia, evenimentul fiind destinat regiunii sud-estice a Europei.
Potrivit ambasadorului George Cristian Maior, prezent, la 28 februarie, la lansarea pregătirilor pentru Trade Winds, "organizarea acestui important eveniment în România arată nu numai interesul mediului de afaceri american pentru oportunitățile de comerț și investiții, ci și anvergura în creștere a dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic româno-american. Dezvoltarea acestei dimensiuni rămâne în continuare una dintre prioritățile acțiunii noastre diplomatice, iar lansarea acestui program acum, la numai câteva luni de la instalarea noii administrații americane, confirmă premisele foarte bune pe care se sprijină întreaga noastră relație bilaterală".
Pregătirea evenimentului Trade Winds va cuprinde o serie de activități realizate în comun de ambasadă și agențiile americane, la Washington și în alte localități din Statele Unite, destinate mediului american de afaceri în scopul cunoașterii în detaliu a realităților economice din România. Între acestea se are în vedere organizarea la ambasadă, la începutul lunii mai, a unui seminar interactiv pe tematica mediului de afaceri din România, cu participarea principalelor companii americane aflate pe coasta de est a Statelor Unite.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut