Eurostat: Romania, in randul statelor membre UE in care preturile productiei industriale au crescut in ianuarie

Data publicarii: 02-03-2017 | Economie

Preturile productiei industriale au crescut in ianuarie cu 3,5% in zona euro si cu 4,3% in Uniunea Europeana, comparativ cu perioada similara din 2016, arata datele publicate joi de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

În ianuarie, prețurile producției industriale au urcat în aproape toate statele membre ale UE, singurele excepții fiind înregistrate în Luxemburg (minus 3,1%) și Letonia (minus 1,3%). Cele mai semnificative creșteri au fost raportate în Belgia (13,3%), Marea Britanie (10%) și Olanda (8,4%).

În România, prețurile producției industriale, raportate la creșterea anuală, au urcat cu 2,2% în ianuarie, după un avans de 0,1% în decembrie.

Conform datelor Eurostat, prețurile producției industriale au crescut cu 0,7% în zona euro și cu 0,8% în UE, în ianuarie comparativ cu luna precedentă.

Toate statele au raportat creșteri ale prețurilor producției industriale, cel mai semnificativ avans fiind înregistrat în Malta (2,3%), Belgia (2,1%), Spania (1,8%) și Portugalia (1,7%).

Prețurile producției industriale, în România, raportate la creșterea lunară, au crescut cu 1,3% în ianuarie, după un avans de 0,6% luna precedentă.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: