Enel dezminte ca ar negocia vanzarea participatiei detinute la Endesa, evaluata la 15 miliarde de euro

Data publicarii: 08-03-2017 | Economie

Grupul italian de utilitati Enel SpA a dezmintit miercuri informatiile din presa privind posibila vanzare a unei participatii la subsidiara sa spaniola Endesa, catre unele fonduri de investitii, transmite Reuters.

Publicația spaniolă El Confidencial a anunțat miercuri că CVC, Blackstone și KKR sunt interesate să achiziționeze participația de 70,14% deținută de Enel la compania spaniolă de utilități Endesa, evaluată la 15 miliarde de euro.

"Încă o dată Enel dezminte orice zvonuri legate de posibilitatea vânzării Endesa, apreciind că acestea sunt pure speculații, nejustificate", se arată într-un comunicat al uneia dintre cele mai mari companii de utilități din Europa.

Recent, directorul general Francesco Starace a anunțat finalizarea a 70% din programul de vânzare de active, în urma căruia s-au obținut peste patru miliarde de euro. Până în 2019, Enel vrea să vândă active de șase miliarde de euro pentru a-și finanța creșterea.

În România, Enel deține 64,4% în Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie și 100% din acțiunile Enel România. Aceste companii gestionează o rețea de 91.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piață de 34%), vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienți, dintre care 2,4 milioane sunt clienți rezidențiali (aproximativ 20% din piața de retail) și 200.000 sunt companii.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: