Andreea Paul: Industria producatoare romaneasca a fost maturata si ne-am transformat in cosul de gunoi al Europei

Data publicarii: 21-03-2017 | Economie

Industria producatoare romaneasca a fost maturata si Romania s-a transformat in cosul de gunoi al Europei, din cauza lipsei de inteligenta decizionala, a declarat, marti, fostul deputat liberal Andreea Paul, la o conferinta dedicata problemelor cu care se confrunta producatorii romani.

"Din pricina lipsei de inteligență decizională, industria producătoare românească a fost măturată și ne-am transformat în coșul de gunoi al Europei. Nici măcar deșeurile nu am avut inteligența să le transformăm în resurse și să dezvoltăm sectoarele economiei circulare. Asta ține și de educația reciclării, nu să te duci la groapa de gunoi ca să selectezi resursele. De ce nu avem o echipă care lucrează pentru un proiect de microstații de epurare inteligentă sau de tratare inteligentă a deșeurilor solide? Standardele europene sunt atât de ridicate astăzi în domeniu și este atât de mult spațiu de business românesc în domeniu!", a spus Paul, la conferința "Falia dintre economia românească și România productivă: Politicile necesare să o acoperim".

Ea a precizat că România nu poate să fie puternică din punct de vedere economic dacă nu are un stat inteligent puternic.

"Nu un stat care își omoară Electroputere Craiova și acum vor să îi pună cruce și Oltchim-ului. În războiul economic modern hibrid de generația a patra a revoluției industriale noi luptăm cu arme vechi și în tranșeele trecutului, ba chiar propunem zilele acestea școli profesionale pentru meserii pe care noi, economiștii cu fața spre viitor, știm că vor dispărea. De ce? Pentru că vine robotica, inteligența artificială și nu numai. Știm că cele mai populare meserii din prezent dispar în integralitate. Noi, în continuare, școlim pentru aceste meserii", a precizat fostul deputat PNL.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: