Ministerul Apelor si Padurilor: Taierile ilegale de paduri s-au diminuat anul trecut
Data publicarii: 21-03-2017 | EconomieDatele preliminare ale raportului pentru 2016 privind sectorul forestier arata ca taierile ilegale de padure s-au diminuat anul trecut, potrivit unui comunicat al Ministerului Apelor si Padurilor (MAP), remis, marti, AGERPRES.
Potrivit comunicatului, în fiecare an, la data de 21 martie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a Pădurilor.
"Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. ONU recomandă statelor membre să organizeze acțiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin organizarea unor campanii de plantare a arborilor. În fiecare an, Ziua Internațională a Pădurilor are o temă, hotărâtă de Parteneriatul de colaborare privind Pădurile", se arată în comunicat.
Pentru 2017, tema aleasă este: "Pădurile și energia".
"Managementul responsabil și durabil al fondului forestier reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP). Evoluția și starea de sănătate a pădurilor din țara noastră fac obiectul Raportului anual privind starea pădurilor. Acest raport reprezintă o radiografie a Fondului forestier național al României, cuprinzând informații privind: suprafața fondului forestier și structura pe forme de proprietate, distribuția pădurilor pe forme de relief și etaje fitoclimatice, pe specii și grupe de specii, pe grupe sau tipuri funcționale și multe altele", mai spun reprezentanții ministerului.
MAP va publica, în a doua jumătate a acestui an, raportul aferent anului 2016. Conform datelor preliminare, tendința de creștere a suprafeței de pădure din România se menține în jurul valorii de 10.000 de hectare. Totodată, datele arată o diminuare a tăierilor ilegale de pădure.
"Țara noastră are nevoie de gestionarea durabilă a sectorului forestier, în scopul creșterii calității vieții și asigurării necesităților pe care le are societatea românească. În contextul european, România deține toate atuurile pentru a deveni un lider în ceea ce privește managementul pădurilor multifuncționale, acesta fiind obiectivul nostru pe termen mediu și lung", a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, citată în comunicat.
Totodată, în cel mai scurt timp, Ministerul Apelor și Pădurilor își propune să demareze procedura de constituire a Consiliului Național pentru Silvicultură. Obiectivul fundamental al Consiliului este de a contribui la promovarea gestionării durabile a pădurilor și creșterea competitivității sectorului forestier în beneficiul societății, inclusiv prin asigurarea continuității în implementarea strategiei privind pădurile, elaborarea de recomandări de modificare și/sau actualizare a strategiilor, politicilor și a altor documente cu caracter programatic, respectiv prin monitorizarea activității autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Astfel, misiunea Consiliului este aceea de a asigura viziunea unitară și integrată în ceea ce privește gestionarea și dezvoltarea durabilă a domeniului forestier, precum și de a monitoriza coerența implementării strategiei privind pădurile și a altor politici, strategii și acte normative relevante pentru domeniul forestier.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut