Acord intre administratia CFR SA si sindicate; se asigura pastrarea drepturilor esentiale ale angajatilor pana la semnarea CCM
Data publicarii: 22-03-2017 | EconomieAdministratia CFR SA si sindicatele feroviare au semnat miercuri un acord care asigura cadrul normal si legal de functionare a companiei, pana la semnarea Contractului Colectiv de Munca 2017/2018, si pastrarea drepturilor esentiale pentru salariati precum sporurile, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masa si a ajutoarelor sociale, se arata intr-un comunicat al CFR SA remis miercuri AGERPRES.
Potrivit companiei, după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, cele două părți urmează să promoveze o grilă de salarizare bazată pe coeficienți de ierahizare care să reflecte în mod echitabil importanța funcțiilor și a meseriilor la compania CFR SA.
"Pe agenda întâlnirii din cursul acestei zile (miercuri — n.r.) s-au mai aflat subiecte precum îmbunătățirea condițiilor de muncă, importanța continuării programelor de investiții în infrastructura feroviară și asigurarea unor relații de muncă echitabile. Administrația companiei consideră esențială continuarea colaborării și menținerea unui dialog transparent în relația cu reprezentanții salariaților, astfel încât prin aceste eforturi comune să se asigure buna desfășurare a activității feroviare. Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA cere scuze pasagerilor pentru problemele cauzate de protestul spontan declanșat astazi (miercuri — n.r.) de salariații feroviari și îi asigură că toate soluțiile stabilite prin acest ACORD dar și demersurile viitoare au drept scop continuitatea activității companiei și implicit a traficului feroviar în condiții normale pe întreaga rețea de cale ferată", subliniază documentul citat.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a participat la negocierile de miercuri dintre administrațiile și organizațiile sindicale, a arătat, într-un comunicat remis AGERPRES, că bugetele companiilor feroviare pentru acest an prevăd creșteri salariale și a făcut apel la liderii sindicali ca această informație să ajungă și la oameni.
"Am avut în vedere mărirea anvelopei salariale pentru angajații feroviari. Se pare că mesajul aceasta nu a ajuns în teritoriu. Ca lideri de sindicat, spuneți că nu susțineți acest protest spontan. Cu toate acestea, fac apel și la dumneavoastră, să vă asigurați că informația despre creșterea salarială va ajunge la oameni. În bugetele CFR S.A. și CFR Călători sunt prevăzute creșteri salariale. Bugetele vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. În prezent, proiectele se află pe circuitul de avizare", a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
O parte dintre angajații feroviari au declanșat miercuri dimineața un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe șapte regionale, mai puțin Constanța, a informat CFR SA. Trenurile au fost oprite pe regionalele București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și Galați. Contractul colectiv de muncă al angajaților CFR SA a expirat miercuri, iar joi expiră și Contractul colectiv de muncă al angajaților de la CFR Călători.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut