Economistii spun ca proiectele lui Trump nu justifica cresterile record de pe bursa
Data publicarii: 27-03-2017 | EconomiePromisiunile presedintelui Donald Trump in materie de politica economica nu justifica cresterile record inregistrate de bursele de pe Wall Street de la alegerea sa, arata rezultatele unui sondaj de opinie realizat de National Association for Business Economics (NABE), o asociatie americana specializata in economie.
Pe de altă parte, acest sondaj publicat luni arată că economiștii sunt, în general, mai optimiști decât erau în luna decembrie, când vine vorba de perspectivele pentru piața muncii și creștere economică.
Economiștii intervievați "se așteaptă la prețuri mai mari la petrol, precum și la creșterea dobânzilor și salariilor în 2017", a subliniat președintele NABE, Sean Mackintosh. Potrivit acestuia, analiștii se așteaptă ca ritmul de creștere a economiei americane să atingă 2,3% în acest an, urmând ca anul viitor să accelereze la 2,5%.
Bursele americane au doborât record după record de la alegerea lui Donald Trump în noiembrie și preluarea mandatului în ianuarie. Investitorii salută în special promisiunile lui Trump cu privire la reforma fiscală și dereglementarea precum și voința sa de a lansa un mare program de investiții în infrastructură. De la victoria lui Trump, indicele bursier DJIA a crescut cu 13%, iar indicele S&P 500 s-a apreciat cu aproximativ 10%.
Potrivit sondajului NABE, aproape 70% din economiștii intervievați apreciază că piețele se bazează prea mult pe aceste promisiuni, în timp ce 26% au o opinie contrară. Pe de altă parte, 9 din 10 economiști intervievați cred că șansele unei recesiuni în acest an sunt mai mici de 25%.
Vineri, secretarul american al Trezoreriei, Steve Mnuchin, a anunțat că administrația Trump vizează o creștere de 3% până la 3,5%, față de 1,5% până la 2% în prezent. De asemenea, Steve Mnuchin a estimat că, pe termen mediu, piața bursieră ar putea înregistra o creștere semnificativă.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut