Corina Cretu: Comisia Europeana sustine finantarea integrala a operatiunilor de reconstructie, in cazul catastrofelor naturale

Data publicarii: 26-04-2017 | Economie

Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, a sustinut, marti, in cadrul lucrarilor Consiliului pentru Afaceri Generale (GAC) din Luxemburg, intentia Comisiei Europene ca statele membre afectate de dezastre naturale sa poata beneficia de o rata de co-finantare de 100% a lucrarilor de reconstructie prin intermediul fondurilor europene.

Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanței în România a forului european, dezbaterea din Luxemburg s-a axat pe trei puncte principale și anume: necesitatea simplificării regulamentelor privind politica de coeziune în sprijinul beneficiarilor, îmbunătățirea vizibilității acestei politici în Europa și importanța comunicării beneficiilor reale pe care le aduce în toate regiunile, precum și pe propunerea Comisiei de finanțare integrală a operațiunilor de reconstrucție în cazul catastrofelor naturale.

De altfel, comisarul Corina Crețu a reamintit sprijinul acordat de către președintele Juncker în acest sens și a reiterat intenția Comisiei de a-și menține propunerea inițială ca statele membre afectate de dezastre naturale să poată beneficia de o rată de co-finanțare de 100% a lucrărilor de reconstrucție prin intermediul fondurilor europene.

"Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să comunicăm mai mult pe marginea a ceea ce facem cu ajutorul politicii de coeziune în sprijinul tuturor cetățenilor noștri. Proiectele finanțate prin intermediul fondurilor europene contribuie, peste tot, la crearea și menținerea unui standard de viață european. În acest an crucial, în care se va decide viitorul politicii de coeziune, post-2020, voi prezenta împreună cu colega mea, Marianne Thyssen, o serie de acțiuni concrete prin care ne dorim să facem cunoscute beneficiile politicii de coeziune. Uniunea Europeană nu înseamnă Bruxelles, ci reprezintă expresia solidarității europene manifestată prin acțiuni concrete și rezultate tangibile în fiecare stat membru și în fiecare regiune în parte și, implicit, în viața tuturor cetățenilor europeni", a spus Crețu.

Oficialul român și miniștrii statelor membre vor continua discuțiile în cadrul unui prânz de lucru, în timpul căruia se va discuta viitorul cadru al politicii de coeziune, post-2020.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: