Deputatii au dezincriminat incalcarea normelor de creditare ca fapte de coruptie

Data publicarii: 20-12-2006
Deputatii au stabilit ca incalcarea normelor de creditare nu mai sunt incriminate ca infractiuni, asa cum prevedea legea pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie. Propunerea legislativa pentru modificarea legii pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie a fost initiata de catre deputatii PSD Tudor Mohora, Valer Dorneanu si Florin Iordache. Potrivit legii in vigoare, sunt asimilate infractiunilor de coruptie si sunt pedepsite cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi acordarea de credite cu incalcarea normelor de creditare ale bancilor sau neurmarirea acestora conform acelorasi reguli de creditare.

Initiatorii sustin ca normele interne ale bancilor reprezinta un regulament intern, nu un act normativ, motiv pentru care aceasta situatie ar trebui reglementata intre banca si client. Cei trei reprezentanti PSD considera ca se pot crea situatii abuzive, mai ales ca normele interne ale unei banci difera de cele ale unei alte institutii de acest gen. In concluzie, sustin initiatorii, incalcarea conditiilor de creditare poate fi considerata infractiune numai in cazul in care exista o reclamatie a bancii.

Astfel, proiectul adoptat de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, prevede dezincriminarea faptei care s-a savarsit cu incalcarea normelor de creditare, precum si dezincriminarea faptei de utilizare a creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, in situatia in care aceste fapte au fost savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Senatul a respins acest proiect de lege, iar Guvernul nu l-a sustinut.

Sursa: NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: