Toma Petcu: Strategia energetica este in avizare la Ministerul Mediului; pe parcursul procedurii vor fi facute si modificari
Data publicarii: 13-05-2017 | EconomieStrategia energetica este in prezent in procedura de avizare la Ministerul Mediului, iar pe parcursul avizarii vor putea fi depuse si modificari, pentru a salva din etape, a declarat vineri, la prezentarea depozitului de gaze de la Caragele, din judetul Buzau, ministrul Energiei, Toma Petcu.
"La ora actuală ea (strategie n.r) este în procedură de avizare la Ministerul Mediului. Din păcate atunci când am preluat mandatul, în discuțiile cu doamna Gavrilescu (ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu n.r) am descoperit că de fapt acea procedură era blocată pentru că Ministerul Energiei ar fi trebuit încă de anul trecut, de la depunere, să realizeze o comisie pe care nu au realizat-o. Am reușit într-o perioadă foarte scurtă să înființăm această comisie de lucru pentru analiză. Vom merge mai departe cu procedura și toate modificările pe care le vor analiza specialiști din cadrul ministerului, din afara ministerului, cei din cadrul Ministerului Economiei și din celelalte ministere suport vor fi depuse ca și modificări în timpul procedurii de autorizare, pentru că astfel dorim să salvăm din etape. Dacă am fi retras această strategie și am fi reluat procedura de creionare și apoi am fi redepus-o la Ministerul Mediului probabil că pierdeam câteva luni bune, dacă nu chiar un an", a explicat Toma Petcu.
El a afirmat că proiectul de strategie lăsat de fostul ministru al Energiei excludea câteva componente, precum mixul energetic.
"Strategia pe care ne-a lăsat-o fostul ministru al Energiei exclude câteva componente foarte importante, În primul rând mixul energetic, care este foarte important pentru România, și am detaliat tot timpul că avem unul dintre cele mai bogate mixuri energetice și avem nevoie să-l menținem în continuare. Este foarte important să ne axăm foarte mult pe zona de cărbune, să știm cum putem susține această zonă și ce putem să facem pentru ei. Avem câteva obiective stabilite prin programul de guvernare pe care trebuie să le includem în această strategie și ne dorim ca această strategie să fie mai amplu dezbătută. Într-adevăr, din 2017 nu mai avem nicio strategie, dar ideea de a face repede o strategie, fără să fie dezbătută cu toți factorii ar fi o greșeală. Și atunci nu o retragem, mergem pe ea. O modelăm din mers", a spus ministrul Energiei.
În noiembrie 2016, Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Victor Grigorescu, a lansat în dezbatere proiectul Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, care, pe parcurs, a mai suferit unele modificări.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut