Patrick Penninckx (Consiliul Europei): Romania este una dintre tarile unde se fac presiuni politice asupra presei

Data publicarii: 19-05-2017 | Economie

Romania este una dintre tarile europene unde sunt presiuni politice asupra presei, alaturi de Bulgaria si Grecia, a declarat, joi, Patrick Penninckx, head of Department of the Information Society la Consiliul Europei, in cadrul unei conferinte organizate cu ocazia Adunarii Generale a Federatiei Europene a Jurnalistilor (FEJ).

"Suntem oare la un punct de răscruce pentru libertatea presei? Situația se deteriorează într-un mare număr de țări europene, inclusiv în țări din Uniunea Europeană. Pretindem să fim un conglomerat de țări bazat pe același set de valori și de principii și trebuie să ne întrebăm dacă mergem în direcția corectă. În jumătate dintre statele membre ale UE jurnaliștii sunt supuși unor amenințări și violenței", a spus Penninckx.

Acesta a precizat că la ora actuală se pun presiuni politice asupra presei din Bulgaria, România și Grecia, în timp ce în Croația este o nouă legislație împotriva mediei.

"În ceea ce privește rapoartele recente ale comisarului nostru pentru drepturile omului, în ultimul raport anual de activitate el a atras atenția asupra situației din Polonia, Croația, Ucraina și Federația Rusă. Este vorba despre atacuri asupra jurnaliștilor, de aplicare a unor penalități pentru defăimare. Este vorba de închiderea unor anumite servicii publice de presă, în România este amenințarea față de serviciile publice, iar în Bosnia și Ucraina este vorba de presiuni mai mari asupra apărătorilor drepturilor omului și a celor care atrag atenția asupra unor probleme dificile. Se fac numiri politice, presiuni politice din partea partidelor. În Croația, de exemplu, sunt noi legislații împotriva mediei. Se pun presiuni în Bulgaria, România, Grecia asupra presei. Din cei 47 de membri ai Consiliului Europei, 36 de țări membre consideră că unele forme de defăimare sunt penale. Avem nevoie de legi pentru apărarea drepturilor de libertate, de expresie pentru cei care dezvăluie secrete și atrag atenția, dar din nefericire, aceste legi sunt foarte des folosite pentru a închide gura și presa liberă", a explicat oficialul Consiliului Europei.

Comitetul Executiv al Federației Europene a Jurnaliștilor — EFJ a decis să organizeze la București, în perioada 18-19 mai 2017, Adunarea Generală a organizației europene de media, iar tema întâlnirii este : Jurnaliști sub presiune.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: