Davidoiu: Cele doua aeronave Airbus A310 retrase din flota TAROM vor fi vandute probabil pe bursa
Data publicarii: 25-05-2017 | EconomieCele doua aeronave Airbus A310 retrase anul trecut din flota TAROM vor fi vandute printr-o procedura publica, probabil pe bursa, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Eugen Davidoiu, la evenimentul prilejuit de prezentarea noii aeronave, "Sarmizegetusa", de tip Boeing 737-800 NG, care va face parte din flota operatorului aerian national.
Potrivit acestuia, această procedură se va desfășura în cursul acestui an, existând, deja, firme interesate. "Aceste aeronave vor fi vândute la o procedură publică, probabil pe bursă. Există deja firme interesate, iar această procedură se va instrumenta în acest an, atâta timp cât aceste aeronave mai au resurse și mai pot zbura de pe acest aeroport. Sperăm să obținem cât mai mult. 10 milioane de euro dacă obținem, va fi perfect", a spus Davidoiu.
În toamna lui 2016, TAROM a scos "la pensie" două aeronave Airbus A310, acestea fiind achiziționate în anul 1992, una fiind retrasă din curse pe 12 septembrie 2016, iar cea de-a doua pe 29 octombrie 2016. Până în 2003, avioanele A-310 au fost utilizate pe curse spre Bangkok, Beijing, New York, Singapore, Montreal, dar și spre destinații europene.
Pe 26 aprilie 2017, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța că TAROM va avea patru noi aeronave până la sfârșitul anului, iar cursele către China și SUA vor fi reluate.
"Până la sfârșitul lunii iunie vom avea două aeronave noi care vor intra în flota TAROM, ca să înlocuiască cele două Airbus-uri care au fost retrase, iar până la sfârșitul anului acesta vom mai achiziționa încă două aeronave în leasing operațional, care vor deservi lungul curier. Deci, vom avea patru aeronave la TAROM: două până la sfârșitul lunii iunie, aeronave de mediu curier, și alte două aeronave, care vor deservi lungul curier, până la sfârșitul anului", a precizat Cuc, la TVR1.
TAROM are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanță maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanțe de maximum 3.400 km), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanțe de maximum 2.780 km), șapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanțe de maximum 1.200 km) și două aeronave ATR 72-500 (pentru distanțe de maximum 950 km).
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Începând din luna iunie a anului 2010 este membră a Alianței SkyTeam, iar din 1993 membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall