Hadar, despre anuntul Ministrului Muncii referitor la majorarile salariale pentru bugetari: Este o declaratie surprinzatoare

Data publicarii: 07-06-2017 | Economie

Declaratia ministrului Muncii, Lia Olguta Vasilescu, potrivit careia toate salariile bugetarilor vor creste cu 25% de la 1 ianuarie 2018, este surprinzatoare, mai ales ca nu s-a discutat vreodata niciun aspect legat de o posibila reducere a cuantumului preconizat de programul de guvernare al PSD si ALDE, in ceea ce priveste Educatia, dar si celelalte sectoare bugetare, a declarat, pentru AGERPRES, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor "Alma Mater", Anton Hadar.

La începutul lunii aprilie, ministrul Muncii anunța majorări salariale de 50% pentru Educație și Sănătate începând din ianuarie 2018.

Potrivit lui Hadăr, sindicatele din Educație au atras atenția asupra anvelopei salariale.

"Este o declarație surprinzătoare, mai ales că până în ziua de astăzi noi nu am discutat vreodată vreun aspect legat de o posibilă reducere a cuantumului preconizat de programul de guvernare al PSD și ALDE, în ceea ce privește Educația, dar și celelalte sectoare bugetare. Nu mă așteptam, pentru că noi întotdeauna am atras atenția asupra anvelopei salariale, dacă permite creșterea salarială preconizată, dar ni s-a spus până acum că 'totul este sub control'. Înțeleg că a dat vina pe amendamentele care s-au făcut în Camera Deputaților, în Senat și că în felul acesta va trebui ca o parte din promisiuni să fie reduse simțitor", a spus liderul sindical.

Întrebat despre ce vor face sindicatele din Educație de acum încolo, Hadăr a răspuns că așteaptă explicațiile ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

"În momentul de față, trebuie să primim aceste vești la fața locului, să vedem ce explicații găsește doamna ministru și, evident, noi, cei din sindicate, ne vom apleca asupra acestor lucruri care cu siguranță vor crea mare deranj în lumea sindicală, dar nu numai, ci în toată lumea bugetară, și vom avea săptămâna aceasta toate federațiile din Educație, consiliul național de conducere. Eu am vineri și sâmbăta, celelalte din învățământul preuniversitar au la finalul săptămânii acesteia, iar mâine liderii din Educație ne vom întâlni la 9:30 pentru a discuta lucrurile care se preconizează a fi anunțate. Oricum, e tare surprinzător pentru noi că s-a ajuns în această situație, nu ne-am așteptat", a precizat liderul sindical.

Totodată, Anton Hadăr a adăugat că alegerile au fost câștigate pe baza promisiunilor din programul de guvernare și oamenii așteaptă ca aleșii să se țină de promisiuni.

"Este o problemă demnă de a fi luată în seamă. Atâta vreme cât salariile rămân acelea care sunt acolo, dar creșterile nu vor mai fi atât de consistente pentru noi, cu siguranță că am putea ajunge și la o înțelegere a lucrurilor, pentru că este destul de greu să te gândești că ar fi putut fi posibilă o creștere cu aproape 100% a salariilor medicilor și cu 50% a profesorilor, dar ei au scris în programul de guvernare, nu noi. Ei au câștigat votul pe baza acestor promisiuni și noi, acum, trebuie să ne așteptăm la așa ceva. De aceea v-am spus că noi, cei din Alma Mater, dar nu numai noi, urmărim programul de guvernare și cerem respectarea lui. Să vedem ce se va întâmpla astăzi", a subliniat acesta.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018, aceasta fiind ultima variantă a proiectului Legii salarizării unitare asupra căruia s-a căzut de acord, marți, cu Ministerul Finanțelor.

"Am avut patru variante pe care le-am discutat de dimineață (marți — n. r.). Este vorba de varianta finală acum, asupra căreia am convenit cu secretarii de stat inițial de la MFP, și acum telefonic chiar și cu domnul ministru de Finanțe, în care ar urma să facem majorări salariale la absolut toți bugetarii cu 25% creșteri pe salariul brut începând cu data de 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie (2018 — n. r.), o majorare de încă 20% pentru Educație, care, cumulat cu cei 25% înseamnă per total o creștere de 50%, deci exact cum am promis, și de asemenea, cu grila până în 2022. Pentru medici și asistente tot de la 1 martie. Practic, aceasta ar fi varianta cu care noi intrăm în Comisie (pentru muncă — n. r.)", a afirmat ministrul Muncii, la Parlament.

Lia Olguța Vasilescu a adăugat că anvelopa salarială pentru 2018 va fi de 75 de miliarde de lei, față de 68 de miliarde cât este prevăzut pentru anul în curs.

"Noi am avut o înțelegere cu MFP încă de la început. Acum avem o anvelopă de 68 de miliarde, care a fost crescută anul acesta și chiar și luna trecută au fost majorate cu 20% salariile de la OPC, de la IMM-uri, de la Gărzile de Mediu, în fine toate autoritățile de mediu. La fel, soldele soldaților s-au dublat pornind acum de la salariul minim pe economie, adică toate aceste lucruri au avut un impact bugetar deja pe anvelopa de anul acesta pe care noi o aveam prognozată. La acestea s-au adăugat cele 80 de amendamente de la Senat și aproximativ 100 de amendamente de la Camera Deputaților. (...) S-au mai făcut majorări salariale, au mai fost creșteri de sporuri, coeficienți crescuți la anumite categorii de bugetari și normal că a trebuit să regândim tot ceea ce înseamnă anvelopa ca să ne încadrăm în 75 de miliarde cât ne-au dat Finanțele că este posibil pentru anul viitor", a explicat ministrul Muncii.

Marți după-amiază, deputații din Comisia pentru muncă urmează să dea un raport asupra legii salarizării personalului bugetar.

Potrivit ministrului Muncii, proiectul de lege va trebui adoptat miercuri de Camera Deputaților, care este și for decizional în acest caz.

Sursa: Agerpress