Vasilescu: Avem foarte multi functionari la birouri si foarte putini inspectori in teren; trebuie sa reorganizam Inspectia Muncii
Data publicarii: 04-07-2017 | EconomieInspectia Muncii va fi reorganizata dupa modelul francez pentru ca noi avem foarte multi functionari la birouri si foarte putini inspectori in teren, a declarat, luni, la Antena 3, ministrul Muncii, Lia-Olguta Vasilescu.
Aceasta a fost întrebată de Dumitru Costin, președintele BNS, de ce nu se mai regăsește în Programul de Guvernare măsura dedicată combaterii muncii fără forme legale și cea a viitorilor salariați din Inspecția Muncii care se ocupă de acest aspect.
"Nu ați mai regăsit pentru că este deja pe site o modificare la Codul Muncii, este în dezbatere publică, iar Codul Muncii pe ansamblu am promis că îl modificăm împreună cu dumneavoastră pe un proiect de lege pe care l-ați depus la Parlament. Este un pachet întreg pe site, este și stattuul inspectorului de muncă acolo și reorganizarea Inspecției Muncii. Am discutat cu președintele instituției și am spus că trebuie să ne reorganizăm după modelul francez. Noi avem foarte mulți funcționari la birouri și foarte puțini inspectori în teren. Am spus așa: să rămână la birouri doar cei care e obligatoriu să rămână la birouri, cei care sunt pe contabilitate, achiziții, ceva de genul acesta, în rest toată lumea în teren. E simplu", a precizat ministrul Muncii.
În ceea ce privește înghețarea numărului de posturi în administrația publică, Vasilescu a menționat că măsură se va aplica de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAP), dar încă se află în discuții.
"Este o măsură pe care nu o aplică Ministerul Muncii. Este o măsură despre care se discută, dar pe care va trebui să o aplice Ministerul Dezvoltării Regionale, dar deocamdată nu s-a venit cu Ordonanța. Este foarte posibil să se facă asta pentru că Legea salarizării trebuia să apară la pachet cu Codul Muncii, cu Codul Administrativ în care ar trebui să se vadă și criteriile de performanță pe care le cerem în administrație. Până atunci, posturile se vor bloca în administrație, dar cred că nimeni nu are niciun motiv de îngrijorare sau să se plângă, pentru că sunt angajați suficienți în administrație", a adăugat Lia-Olguța Vasilescu.
Întrebată dacă vor exista disponibilizări în administrație în acest an, ministrul Muncii a răspuns: "Nu se pune problema de așa ceva. Nu se vor mai face angajări până la sfârșitul anului, este foarte posibil după sfârșitul anului să mai vedem. Oricum, nici asta nu se va face haotic, din această cauză se discută înainte până să apară Ordonanța. În Sănătate, de exemplu, ai nevoie să faci noi angajări. Noi a trebuit să mărim salariile prin Legea salarizării tocmai pentru că acolo aveam deficit de personal. E clar că acolo nu va face nimeni o blocare a posturilor", a explicat oficialul de la Muncă.
În ceea ce privește măsurile privind garanțiile pentru tineri, ministrul a afirmat că nici acestea nu au dispărut din Programul de Guvernare, dar unele au fost deja implementate, cum ar fi ucenicia și stagiul, "majoritatea în proporție de 90% sunt implementate deja".
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut