Isarescu, despre Legea salarizarii: Nu avem inca o claritate asupra impactului; mai trebuie sa facem evaluari
Data publicarii: 04-07-2017 | EconomieBanca Nationala a Romaniei nu are inca o imagine clara cu privire la impactul pe care il va avea Legea salarizarii si de aceea sunt necesare evaluari ca sa vedem cum actioneaza si alti factori, a declarat luni guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.
"Specialiștii băncii naționale analizează impactul Legii salarizării, dar comunicatul surprinde aceste aspecte în câteva paragrafe, subliniind faptul că mai degrabă suntem, pe de o parte, în fața unui impact care va acționa în sensul influențării inflației, iar pe de altă parte avem încă multe incertitudini. Deci, ca să facem în momentul actual o sumă a lor, o sumă algebrică, ca să spunem așa, intrăm mai degrabă în zona incertitudinilor. Nu avem încă o claritate deplină asupra impactului. Mai trebuie să facem evaluări și să vedem cum acționează și alți factori", a spus Mugur Isărescu.
Potrivit comunicatului BNR, cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării creșterii ratei anuale a inflației în viitorul apropiat, în condițiile plasării ei pe o traiectorie ușor superioară celei evidențiate de prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din mai 2017, inclusiv în cazul ratei anuale a inflației de bază.
'Incertitudinile și riscurile asociate acestei perspective sunt însă influențate de evoluții din mediul intern și din cel extern. Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale și a celei de venituri, inclusiv în contextul recentelor inițiative legislative în acest domeniu. Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile și riscurile legate de creșterea economică în zona euro și pe plan global, mai ales în contextul negocierilor pentru Brexit și al politicilor economice ale administrației SUA, dar și de deciziile principalelor bănci centrale (BCE, FED)', conform Băncii Naționale.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, luni, menținerea dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit, se arată într-un comunicat al băncii centrale.
De asemenea, CA al BNR a decis gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar. Dobânda de politică monetară a rămas nemodificată din luna mai a anului 2015.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut