Amenzi de 14.000 de lei unor restaurante si fast-food-uri, in urma unui control pe litoral

Data publicarii: Astazi, 07-07-2017 | Economie

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a aplicat amenzi in valoare de 14.000 de lei si a retras de la comercializare 32 de kilograme de produse alimentare, improprii consumului uman, in urma unui control desfasurat miercuri in zonele de interes turistic de pe litoral.

Conform unui comunicat al ANSVSA, remis joi AGERPRES, au fost sancționate contravențional cinci restaurante și două unități tip fast food, cu amenzi în valoare totală de 14.000 lei, în plus fiind confiscate și retrase de la comercializare 32 de kilograme de produse alimentare, improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

"În data de 05.07.2017, inspectorii sanitari veterinari care activează în cadrul 'Comandamentul Sezon Estival 2017' au verificat modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor alimentare. În urma controalelor efectuate în zonele de interes turistic, inspectorii au constatat o serie de deficiențe, precum condiții de igienă necorespunzătoare în spațiile de lucru, etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare și depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare", se arată în comunicat.

În plus, tot miercuri, la solicitarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Constanța, o echipă de inspectori sanitari veterinari s-a deplasat la două unități unde, în urma verificărilor efectuate și a deficiențelor constatate, a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei și a retras de la comercializare 269 kg de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

Totodată, a fost eliberată o ordonanță de suspendare temporară a activității pentru o unitate tip pizzerie, se mai spune în comunicat.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a lansat la începutul acestei săptămâni, la Constanța, "Comandamentul Sezon Estival 2017".

"Scopul acestui Comandament este de a contribui, prin derularea activităților specifice, la protejarea sănătății publice și, implicit, a intereselor turiștilor aflați în vacanță pe litoralul românesc", se menționează într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Astfel, în perioada 3 iulie — 3 septembrie 2017, echipe de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor vor verifica modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor alimentare. Activitatea Comandamentului va fi realizată de un număr de 60 de inspectori ai Serviciului de Control Oficial Siguranța Alimentelor, Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, atât din cadrul DSVSA Constanța, cât și delegați ai altor DSVSA județene, organizați în serii de câte două săptămâni.

Inspectorii ANSVSA vor acționa în șapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costinești și Mangalia — Vama Veche.

Tipurile de unități vizate sunt: cantinele taberelor școlare, depozitele alimentare, unitățile de tip supermarket și hipermarket, magazinele alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie și patiserie, beach-baruri, restaurantele și alte unități de alimentație publică, în care se prepară și se servesc alimente.

Activitatea de supraveghere și control va fi sprijinită și de un autolaborator, dotat cu echipamente specializate pentru efectuarea unor teste rapide.

Pentru eficientizarea activităților de control, inspectorii ANSVSA vor participa și la acțiuni comune cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu responsabilități în domeniu.

Inspectorii și auto-laboratorul își vor desfășura activitatea conform unui program prestabilit, dar vor prelua și vor verifica și sesizările primite din partea cetățenilor.

"În această perioadă a concediilor, siguranța alimentară a copiilor aflați în tabere sau a turiștilor aflați în vacanță pe litoral sau în stațiunile turistice este prioritară. Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor vor veghea, astfel încât operatorii economici din domeniu să respecte sănătatea și confortul alimentar al cetățenilor", a declarat președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: