UPDATE/Petcu: Am cerut conducerii Electrica sa depuna la Ministerul Educatiei documentatia pentru infiintarea scolilor profesionale in domeniu

Data publicarii: 12-07-2017 | Economie

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a solicitat conducerii Electrica sa depuna la Ministerul Educatiei documentatia necesara infiintarii unor scoli profesionale pentru specializarea fortei de munca in domeniu.

"Toată lumea vrea ca, atunci când apasă pe întrerupător, să se aprindă 'lumina'! Prea puțini știu însă ce se întâmplă în spatele acestui gest, pe care noi îl vedem atât de simplu: câtă muncă, câtă pricepere, și, de ce să nu recunoaștem, cât devotament stă în spatele lui! Și tocmai pentru că o vulnerabilitate a sistemului poate fi lipsa profesionalizării viitoarelor generații în aceste meserii am cerut conducerii Electrica să depună o întreaga documentație la Ministerul Educației pentru înființarea cât mai multor școli profesionale care să asigure specializarea forței de muncă și pentru anii care vin", a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.

Acesta a participat marți dimineață la deschiderea oficială a competiției "Trofeul Electricianului", concurs cu o tradiție de patru decenii, la care participă, în faza finală, 114 electricieni din țară.

Trofeul Electricianului, cel mai important concurs profesional din domeniu, ajuns la cea de-a XXXVIII-a ediție, se desfășoară în perioada 11-13 iulie, la Sinaia. Evenimentul este organizat, anul acesta, de Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord (SDEE Muntenia Nord) și marchează aniversarea a 40 de ani de la lansare.

"Știu ce înseamnă Trofeul pentru noi toți. Știu pentru că, din cei 40 de ani de când se organizează, am fost la mai mult de jumătate dintre ediții. Pentru noi este mai mult decât un concurs. Este parte din identitatea noastră. Înseamnă o tradiție pe care avem privilegiul și, totodată, obligația să o continuăm", a declarat Cătălin Stancu, director general Electrica, într-un comunicat remis, marți, AGERPRES.

Trofeul Electricianului 2017 reunește atât reprezentanți ai operatorilor de distribuție a energiei electrice și ai companiilor de întreținere și servicii energetice din România, cât și personalități de renume din domeniu.

"Această întrecere este acel moment din an în care puteți să vă testați profesionalismul, în lupta pentru distincția poate cea mai apreciată din domeniu: Trofeul Electricianului! Vreau să știți cât de mult înseamnă meseria dumneavoastră pentru viața noastră de zi cu zi. Cu toții depindem de dumneavoastră!", a declarat Toma Petcu la deschiderea oficială a competiției.

În cadrul fazei naționale concurează cei mai buni 114 electricieni din toate cele 8 companii de distribuție a energiei electrice (SDEE Transilvania Nord, SDEE Transilvania Sud, SDEE Muntenia Nord, e-distribuție Banat, e-distribuție Muntenia, e-distribuție Dobrogea, Distribuție Oltenia și Delgaz Grid), precum și din cel de întreținere și servicii energetice (Adrem Invest și Servelectro Integral).

Competiția este segmentată în șapte categorii, patru din domeniul distribuției energiei electrice (electrician exploatare stații; electrician PRAM; electrician exploatare rețele MT și JT; electrician măsurare energie electrică, verificare grupuri măsură) și trei din domeniul întreținerii și al serviciilor energetice (electrician montare și reparații echipament primar 110 kV și MT din stații; electrician montare și reparații instalații MT și JT; electrician defectoscopie LES MT și JT).

Pe lângă câștigătorii individuali, la finalul concursului sunt premiate și echipele regionale de distribuție, respectiv de servicii, ai căror componenți acumulează cel mai mare punctaj și cărora li se decernează premiul cel mare — Trofeul Electricianului.

Inițiat de compania Electrica în anul 1977, Trofeul Electricianului se înscrie în seria de evenimente dedicate Zilei Energeticianului (20 iulie).

Grupul Electrica este lider pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.

Cu aproximativ 10.000 de angajați, Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,6 milioane de clienți și are o arie de cuprindere națională — cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord și pe cuprinsul întregii țări pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: