Ministerul Finantelor Publice a atras, joi, 300 de milioane de lei de la banci, la un randament de 2,54% pe an

Data publicarii: 28-07-2017 | Economie

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a imprumutat, joi, 300 de milioane de lei de la banci, printr-o emisiune de obligatiuni de stat, pe 55 luni, la un randament mediu de 2,54% pe an.

Valoarea nominală a emisiunii a fost 300 de milioane de lei, însă băncile au suprasubscris oferta în valoare de 735,5 milioane de lei.

Vineri este programată o licitație suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

MFP a planificat împrumuturi de 5,1 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna iulie 2017, la care se pot adăuga 510 milioane de lei prin alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive aferente licitațiilor de obligațiuni.

Sursa: Agerpress