Alianta Renault-Nissan depaseste in premiera Volkswagen, devenind cel mai mare producator auto din lume
Data publicarii: 28-07-2017 | EconomieAlianta Renault-Nissan, extinsa in urma achizitionarii Mitsubishi Motors, a depasit in primul semestru din 2017 grupul german Volkswagen AG, devenind in premiera cel mai mare producator auto din lume, transmit AP si Kyodo.
Conform datelor prezentate joi, vânzările alianței Renault-Nissan pe plan global au crescut cu 7%, în primele șase luni din 2017, la 5,27 milioane de vehicule, în timp ce VW a livrat 5,16 milioane de vehicule.
Toyota Motor Corp, al doilea producător auto din lume în 2016, a raportat vineri o creștere a vânzărilor de 2,7% în perioada ianuarie-iunie 2017, la 5,13 milioane de vehicule, în timp ce producătorul auto american General Motors a livrat 4,68 milioane de vehicule.
Carlos Ghosn, președinte și director general al alianței Renault-Nissan, a afirmat: "Alianța a raportat vânzări record în primul semestru din 2017, de 5,27 milioane de vehicule. Vom continua să reducem semnificativ costurile și să ne majorăm prezența pe piața globală, în timp ce vom menține standarde tehnologice solide și vom oferi clienților modele electrice inovatoare".
În primele șase luni din acest an, grupul Renault a vândut 1,88 milioane de vehicule, un avans de 10,4% față de primul semestru din 2016. Toate brandurile grupului au raportat creșteri ale vânzărilor și ale cotei de piață.
Brandurile Renault și Dacia au avut livrări record, în perioada ianuarie-iunie 2017, iar Renault este al doilea cel mai vândut brand din Europa.
Renault și Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deține 44,3% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall