INS: Rata somajului a scazut la 5,3% in iunie; numarul somerilor a ajuns la 470.000 de persoane

Data publicarii: 31-07-2017 | Economie

Rata somajului in forma ajustata sezonier a fost de 5,3%, la finele lunii iunie 2017, in scadere cu 0,1 puncte procentuale fata de luna precedenta (5,4%), iar numarul somerilor a ajuns la 470.000 de persoane, conform standardelor Biroului International al Muncii (BIM), se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS) remis, luni, AGERPRES.

Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iunie a anului 2017, a fost de 470.000 de persoane, în scădere față de luna precedentă (478.000 de persoane), cât și față de aceeași lună a anului anterior (527.000 de persoane).

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 4,4% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna iunie 2017 (4,8% în cazul bărbaților și 3,3% în cel al femeilor).

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,0% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna iunie 2017.

Șomerii, conform definiției internaționale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni și s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: