Ministrul Finantelor: Imi doresc ca ANAF sa se implice mai mult

Data publicarii: 04-08-2017 | Economie

Ministrul Finantelor Publice, Ionut Misa, sustine ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) ar trebui sa se implice mai mult si "sa arate ca se poate face mai mult", in conditiile in care exista un deficit pe incasari in primele sase luni ale acestui an.

"Este adevărat (că nu sunt mulțumit de activitatea ANAF n.r.). Avem un deficit de încasări pe primele șase luni. Eu am experiență în ANAF de 18 ani și știu. Eu îmi doresc ca ei să se implice mai mult și să arate că se poate face mai mult", a spus Mișa, într-o emisiune la Digi24.

El a precizat că în iulie TVA-ul de rambursat s-a acordat integral.

"În iulie cred că a fost un cumul de factori care au contribuit la această realizare excepțională a încasărilor, o depășire de plan cu 319 milioane, în condițiile în care, vreau să menționez, că TVA-ul de rambursat s-a acordat integral. (...) Eu sunt optimist și cred că o să recuperăm deficitul realizând planul de încasări", a mai arătat ministrul Finanțelor.

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, pe primul semestru al acestui an, cu un deficit de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB, față de deficitul de 3,9 miliarde lei, respectiv 0,51% din PIB, înregistrat la aceeași perioada a anului 2016, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice.

Veniturile bugetului general consolidat s-au majorat, în termeni nominali, cu 8,2%, la 117,2, reprezentând 14,4% din PIB, în timp ce cheltuielile au crescut cu 10%, la 123,5 miliarde lei.

Conform MFP, în cazul veniturilor, creșteri s-au înregistrat la încasările din contribuțiile sociale (+16,1%), din impozitul pe salarii și venit (+11,5%) și din venituri din capital (+14,2%).

Încasările din impozite și taxe pe proprietate au scăzut cu 5,2% față de perioada similară din 2016, fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcții speciale.

Încasările din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii s-au majorat cu 62,1%, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele cost-volum /cost-volum-rezultat finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește veniturile din TVA, acestea au înregistrat o scădere cu 4,3% față de primele șase luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2016. Totodată, din februarie 2017 se reflectă în încasări și efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%.

Pe de altă parte, cheltuielile de personal au crescut cu 19,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind determinate de majorările salariale acordate începând cu a doua parte a anului 2016 și în 2017.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: