Interzicerea importurilor de tomate din Turcia a stimulat productia interna a Rusiei

Data publicarii: 04-08-2017 | Economie

Decizia Moscovei de a interzice importurile de tomate din Turcia, din motive geopolitice, a inspirat Rusia sa devina auto-suficienta in productia de tomate, o veste buna pentru companiile care au investit in constructia de sere care sa le permita sa produca pe intreaga perioada a anului, informeaza Reuters.

Producția de carne, brânză și legume a Rusiei a crescut, după ce în anul 2014 a interzis importurile de alimente din Occident. După ce aviația turcă a doborât un avion rusesc de vânătoare, în decembrie 2015, Moscova a extins embargoul pentru a include și tomatele din Turcia, pentru care Rusia era cea mai mare piață de export. Chiar dacă între timp relațiile dintre Ankara și Turcia au revenit la normal, interdicția privind importurile de tomate din Turcia este în continuare în vigoare și ar putea fi ridicată doar peste trei până la cinci ani, au declarat oficialii ruși. În aceste condiții, ar putea fi prea târziu pentru exportatorii turci dacă eforturile Rusiei de a crește producția internă vor da roade.

Potrivit analiștilor, o componentă cheie a planurilor Rusiei de a deveni auto-suficientă în producția de tomate până în 2020 sunt proiectele de sere construite cu sprijinul statului. Deși Rusia importă anual aproximativ 500.000 de tone din cele 3,4 milioane tone de tomate pe care el consumă anual, iernile renumit de aspre au limitat până acum capacitatea țării de a majora producția, susține firma de consultanță IKAR.

În prezent doar 620.000 de tone din producția de tomate a Rusiei provine din sere, restul fiind asigurat de producția în câmp deschis realizată doar în perioada iunie-septembrie, pe terenuri private aparținând familiilor individuale și vândută pe piețele locale, susține IKAR.

Președintele Uniunii producătorilor de fructe și legume din Rusia, Sergey Korolyov estimează că proiectele de sere care au început deja să producă tomate ar putea să își recupereze investiția în 8-9 ani grație sprijinului statului. "În prezent serele care inițial au fost construite pentru castraveți sunt reconvertite pentru tomate", a spus Korolyov.

Deși sectorul serelor este dominat de mai multe zeci de firme mici, câțiva jucători mari au intrat și ei pe acest segment. În luna decembrie 2015, conglomeratul rus Sistema a cumpărat complexul de sere Yuzhnyi, cel mai mare de acest tip din Rusia, cu o suprafață de 144 de hectare care produce peste 45.000 de tone de tomate și castraveți pe an."Am avut noroc în acest caz, am cumpărat un activ care avea deja o producție de calitate bună, care avea clienți și angajați", a declarat vice-președintele Sistema, Ali Uzdenov.

Un alt mare producător de legume este Magnit, al doilea distribuitor de alimente din Rusia, care are un complex de sere cu o suprafață de 84 de hectare.

Vicepremierul rus Arkady Dvorkovich, care est responsabil de sectorul agriculturii, susține că guvernul de la Moscova sprijină acest efort. "Trebuie să ajungem la un anumit nivel de independență față de importuri pentru a stabiliza piața domestică și vom sprijini aceste proiecte", a declarat Dvorkovich. Acesta a adăugat însă în condițiile în care o mare parte din producția de tomate este realizată pe terenurile private ale oamenilor, importurile vor continua să fie importante pe termen scurt.

Aceste planuri nu sunt de bun augur pentru Turcia. În 2015, potrivit cifrelor oficiale, până la 70% din exporturile de tomate ale Turciei au mers spre Rusia, ceea ce a aduc cultivatorilor turci 259 milioane de dolari. După embargoul introdus de Moscova, locul Rusiei a fost ocupat de Maroc, Azerbaidjan și Belarus. În luna mai, Ankara a propus Moscovei să ridice embargoul în afara principalului sezon de recoltare. Întrbat despre propunerea Turciei, Dvorkovich a spus că ar putea să funcționeze însă numai pentru producția locală de pastă de tomate sau sucuri de roșii.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: