Autoritatile care gestioneaza POIM, POC, POR si POCU, acreditate; solicitarile de rambursare insumeaza 172 milioane euro

Data publicarii: Astazi, 05-08-2017 | Economie

Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) a anuntat ca s-a finalizat procesul de acreditare pentru autoritatile care gestioneaza Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), Programul Operational Competitivitate (POC), Programul Operational Regional 2014 - 2020 (POR) si Programul Operational Capital Uman (POCU), in conditiile in care Romania a transmis deja Comisiei Europene solicitari de rambursare in valoare de 172 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al MDRAPFE, remis vineri AGERPRES, alocările financiare aferente acestor programe operaționale însumează circa 21,67 miliarde euro fonduri europene.

Pachetele de documente necesare desemnării au fost transmise Autorității de Audit (AA) de către Ministerul Dezvoltării în lunile martie și aprilie, ulterior fiind demarate misiunile de audit.

"Desemnarea sistemelor de management și control pentru programele operaționale (condiție esențială pentru efectuarea rambursărilor de la Comisia Europeană) presupune evaluarea în vederea emiterii opiniei fără rezerve de către Autoritatea de Audit cu privire la conformarea la cerințele de acreditare", precizează ministerul.

România avea desemnate, în luna ianuarie, autoritățile implicate în gestionarea și controlul a trei programe finanțate în perioada de programare 2014 — 2020, respectiv: Programul IPA de cooperare transfrontalieră România — Republica Serbia 2014 — 2020, Programul de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România — Bulgaria și Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, se mai spune în comunicat.

În luna iunie au fost acreditate autoritățile pentru alte trei programe, respectiv pentru Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri, Programul Operațional Capacitate Administrativă și Programul Operațional Asistență Tehnică 2014 — 2020.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, sfătuiește beneficiarii acestor programe să depună facturile în vederea decontării cererilor de plată în maximum 10 zile de la primirea acestora

"Fac un apel către beneficiari să depună facturile pentru a le asigura decontarea cererilor de plată în maximum 10 zile de la primirea acestora. Am transmis deja către Comisia Europeană solicitări de rambursare în valoare de 172 de milioane de euro", a declarat Rovana Plumb.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: