Din 2007, companiile vor fi amendate pentru nerespectarea drepturilor angajatilor
Data publicarii: 01-01-2007Potrivit legii 67/ 2006, privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatilor sau al unor parti ale acestora, transferul unei intreprinderi presupune continuarea activitatii principale sau secundare a intreprinderii respective, singurele modificari care survin sunt cele legate de structura de conducere.
Legea interzice concedierea individuala sau colectiva, iar renegocierea clauzelor contractului colectiv poate fi realizata la minimum un an de la data efectuarii transferului.
Angajatii trebuie sa fie informati cu minimum 30 de zile inainte de data transferului,cu privire la motivele transferului si la consecintele juridice, economice si sociale pe care acesta le va avea asupra angajatilor. De asemenea, angajatorii trebuie sa precizeze muncitorilor masurile care vor fi luate dupa transfer, conditiile de munca si incadrarea in munca.
Potrivit legii, antreprenorii care vor prelua intreprinderi si care nu vor respecta drepturile angajatilor vor fi sanctionati cu amenzi cuprinse intre 1.500 si 3.000 de lei. De asemenea, angajatii ale caror drepturi nu vor fi respectate se vor putea adresa instantelor judecatoresti pentru solutionarea conflictelor individuale sau colective de munca.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut