Florin Susanu, desemnat director general provizoriu la TAROM, cu mandat de o luna

Data publicarii: 22-08-2017 | Economie

Consiliul de Administratie al TAROM a luat act de demisia lui Eugen Davidoiu din functia de director general provizoriu incepand de luni si l-a desemnat pe Florin Susanu pentru a prelua aceasta functie, cu un contract de mandat de o luna, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

Premierul Tudose a discutat luni despre situația TAROM cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o luni dimineață, la Palatul Victoria.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care șeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

Premierul Mihai Tudose i-a atras atenția ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, cu privire la pierderile înregistrate de compania TAROM și i-a cerut explicații acestuia pe tema lipsei de control din partea reprezentanților ministerului privind șantierele de construcție a autostrăzilor.

Duminică, prim-ministrul Mihai Tudose a anunțat la Antena 3 că va fi efectuată o analiză a corpului de control la TAROM, companie națională care trebuie să intre pe profit și care nu va fi nici închisă, nici vândută.

"Ea (compania TAROM — n.r.), acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, date fiind cifrele. Au reușit să aibă o pierdere istorică acum. Va trebui făcut ceva, fiindcă este o companie națională, este un simbol național și nu va fi nici închisă, nici vândută, prăduită (...) ea va trebui să intre pe profit, să se dezvolte", a adăugat Tudose.

Premierul a făcut și o comparație cu firmele private de transport aerian care operează în România și cărora "le merge bine", spre deosebire de TAROM. "Păi, nu vi se pare ceva în neregulă ?", a spus Tudose.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: