Portofoliul mediu al unui investitor pe piata de capital romaneasca este de 2.700 euro
Data publicarii: 24-08-2017 | EconomiePortofoliul mediu al unui investitor pe piata de capital romaneasca este de 2.700 euro, potrivit Fondului de Compensare a Investitorilor, se arata intr-un comunicat de presa al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) remis, joi, AGERPRES.
"Peste 62.000 de investitori individuali au conturi de tranzacționare și sunt investitori la Bursa de Valori București, potrivit Fondului de Compensare a Investitorilor. Portofoliul mediu al unui investitor este de 2.700 de euro", se arată în document.
Conform sursei citate, investitorii români persoane fizice care tranzacționează pe piața de capital din România consideră că principalele aspecte care au fost îmbunătățite semnificativ în ultimii ani la Bursă vizează apropierea față de investitori, creșterea transparenței și un grad mai ridicat de tehnologizare.
'Am decis să investesc pentru că am vrut mai multă libertate financiară. Am devenit investitor în acțiuni în aprilie, în acest an, după ce anterior am investit în obligațiuni. Pentru că randamentul în obligațiuni nu a fost cel satisfăcător, am diversificat și am decis să investesc în acțiuni. Le recomand tuturor să urmărească site-ul BVB și să participe la acțiunile de educațție financiară', spune Florentina Ilioiu, 29 de ani, de profesie inginer, în cadrul proiectului '7/24 Capital', inițiat de BVB cu ocazia Zilei Naționale a Investițiilor.
De asemenea, Vlad Istrate, 24 de ani, a terminat în acest an facultatea, de un an este investitor la BVB, și în urmă cu doar câteva luni a câștigat primul loc în cadrul concursului de tranzacționare virtuală, Invest Quest, realizat de BVB împreună cu Rotary Club, în urma căruia a obținut un premiu de 5.000 de lei.
'Am intrat în posesia banilor de la Invest Quest și sunt deja investiți pe piața de capital din România. Oamenii ar trebui să știe că bursa e un loc în care ar trebui să se regăsească o parte din economiile lor, mai ales că bursa românescă oferă printre cele mai mari dividende din lume', a spus Istrate.
Adrian Oanea, 29 de ani, este investitor la BVB de 10 ani, a fost întrebat de reprezentanții BVB ce s-a schimbat fundamental la bursă în ultimii ani.
'E vorba de o apropiere mai mare față de investitori, de transparentizare și de tehnologizare. Se simte că bursa încearcă noi metode să atragă emitenți noi și să eficientizeze transferul de informații de la emitent la investitor', a afirmat Oanea.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall