Tariceanu a retras din conturi, in 2006, sume mult mai mari decat cele depuse

Data publicarii: 03-01-2007
Premierul a retras din conturile si depozitele bancare, in 2006, aproximativ 9.300 de euro,19.800 de lei si aproape 5.400 de dolari si a depus aproximativ 760 de euro, potrivit ultimelor doua declaratii de avere, publicate de premier in 2006. Astfel, in contul si depozitul deschise in 2003 la ING, premierul declara, in luna mai, ca detine 79.789 de euro, iar in luna decembrie - 80.522,5 euro, 21 dolari si 45 lei, cu aproximativ 760 de euro mai mult. In contul si depozitul in euro, deschise in 1998 la HVB Romania, premierul mai are 23,3 euro, in declaratia de avere din luna mai 2006 aparand suma de 9.305 de euro.  In contul deschis, tot in 1998, la HVB,  mai sunt 11.133,5 lei, suma declarata in luna mai fiind de 30.936,85 lei. La aceeasi banca, premierul mai are un cont de 37.782,2 dolari, suma declarata in luna mai fiind de 43.180 de dolari.

In ceea ce priveste numarul de actiuni detinute la diferite societati, Tariceanu a achizitionat, in 2006, 126 de actiuni la Clubul Vinului, dublandu-si astfel portofoliul. In privinta actiunilor detinute la celelalte societati nominalizate in ultimele declaratii de avere, premierul a declarat in luna decembrie acelasi numar de actiuni, la aceleasi societati, ca in luna mai 2006.

In declaratia de avere a premierului mai apar dividende repartizate si neincasate in valoare de 1,89 milioane lei de la societatea Automotive Trade Services (ATS) - importator al automobilelor Citroen la care Tariceanu detine 90% din actiuni, dar si profituri nerepartizate de ATS din anii 2003, 2004 si 2005, in valoare totala de peste 6,8 milioane de lei. La acelasi capitol, premierul a declarat un imprumut acordat cumnatilor sai, familia Traian si Magda Constantin, in valoare de 100 de mii de lei.

Tariceanu a primit in anul 2006, pentru exercitarea functiei de prim-ministru, un salariu net de 54.948 de lei. In 2005, acesta a fost de 47.789 de lei. Sotia sa, Ioana Tariceanu, a incasat in 2006 un salariu in valoare de 36.900 de lei de la Automotive Trade Services, firma la care premierul este actionar.

Premierul nu are in posesie terenuri, iar imobilele detinute sunt aceleasi ca in ultima declaratie de avere, publicata in luna mai a anului trecut: un apartament pe Calea Mosilor, o casa de vacanta in satul Ciofliceni din comuna Snagov si alta in Navodari. Numarul autoturismelor detinute este acelasi, respectiv patru automobile de colectie, fabricate intre 1955 si 1986. La fel ca in cazul ultimei declaratii de avere, Tariceanu declara ca nu detine bijuterii sau obiecte de arta a caror valoare insumata depaseste 5000 de euro.

Sursa: NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: