TAP Portugal: O cursa alternativa va veni la Bucuresti, cu pasagerii ramasi in Portugalia

Data publicarii: 08-09-2017 | Economie

Pasagerii ramasi la Lisabona ai curselor TAP Portugal anulate vor veni joi dupa-amiaza la Bucuresti cu o cursa alternativa, informeaza transportatorul aerian printr-un comunicat remis AGERPRES.

"TAP Portugal își cere scuze pentru inconvenientele create tuturor pasagerilor, prin anularea celor două curse — Lisabona-București și retur. Ieri (miercuri), ora 00:15, din cauza unei defecțiuni tehnice, zborul de la Lisabona către București a fost anulat. Această decizie a fost luată pentru siguranța celor peste 100 de pasageri. Aeronava care trebuia să ajungă la București urma să se întoarcă azi în Portugalia, cu alți pasageri. Prioritatea noastră a fost rerutarea tuturor, care a avut loc în condiții dificile, deoarece ne aflăm în plin sezon, iar gradul de ocupare al curselor este aproape în totalitate. Reprezentanții TAP sunt în permanentă legătură cu pasagerii", se menționează în comunicat.

Reprezentanții companiei portugheze precizează că aeronava aparține unei companii partenere și că vor lua toate măsurile posibile pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple.

Operatorul aerian TAP Portugal a anulat, joi, cursa București — Lisabona, aeronava trebuind să decoleze la ora 7:00 de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

"Astăzi, 7 septembrie 2017, compania aeriană TAP Portugal a anulat cursa TAP 1324/1325 Lisabona — București — Lisabona. Cei 254 de pasageri care urmau să decoleze la ora 7:00 de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București către Lisabona sunt asistați de agentul de handling care deservește compania aeriană și de personal al aeroportului Henri Coandă. În același timp, personalul aeroportuar depune toate eforturile pentru minimizarea disconfortului creat de anularea acestei curse", spun reprezentanții CNAB, într-un comunicat remis AGERPRES.

Compania Națională Aeroporturi București asigură pasagerii că beneficiază de tot sprijinul necesar pentru derularea în deplină siguranță și securitate a tuturor operațiunilor aeriene.

De asemenea, câteva zeci de turiști români sunt blocați pe Aeroportul din Lisabona de miercuri seară, deoarece zborul spre București programat în jurul orei 24:00 a fost anulat.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României în Republica Portugheză are în atenție situația cetățenilor români cărora li s-a anulat un zbor, aflați pe aeroportul din Lisabona.

O echipă consulară a Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat, în cursul nopții, la aeroport pentru discuții cu reprezentanții companiei aeriene și cu cetățenii români, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE.

Potrivit acestuia, din informațiile obținute până la acest moment reiese că o parte dintre cetățenii români urmează să plece cu alte curse aeriene alternative.

Reprezentanții companiei aeriene fac demersuri pentru organizarea unui alt zbor în cursul dimineții pentru cetățenii români care nu au plecat cu alte curse aeriene alternative, afirmă MAE.

În urmă cu o săptămână, au mai fost anulate două curse TAP Portugal Lisabona — București și retururile lor, fără a fi explicate motivele. Premierul Mihai Tudose a cerut atunci revocarea consulului României la Lisabona pentru modul deficitar în care a gestionat situația turiștilor români blocați în aeroportul din capitala Portugaliei.

Sursa: Agerpress