Lider sindical AFER: Siguranta feroviara va fi afectata prin incetarea activitatii Autoritatii Feroviare Romane

Data publicarii: 02-10-2017 | Economie

Peste 150 de angajati ai Autoritatii Feroviare Romane, membri ai Sindicatului Feroviar AFER, protesteaza luni in fata Ministerului Transporturilor, acestia fiind nemultumiti de conditiile de salarizare.

"Nu se poate continua cu asemenea salarii și o asemenea bătaie de joc. S-au redus salariile. După 40 de ani de muncă, salariații AFER au ajuns să primească 1.100 de lei, salariu net, motiv pentru care consider că siguranța feroviară va fi afectată prin încetarea activității Autorității Feroviare", a declarat, pentru AGERPRES, Alexa Ioneta, președintele Sindicatului Feroviar AFER.

Aceasta a afirmat că scăderile salariale au avut loc ca urmare a emiterii a cinci decizii de către noul director general al autorității.

"De luni de zile, de când avem un nou director general, angajații AFER lucrează într-un stres general, datorită faptului că acesta a emis cinci decizii, care mai de care mai controversate, prin care dorea — și în final a și reușit — să ne scadă salariile. Ultima decizie care a fost întocmită pe 6 septembrie este o decizie unilaterală, colectivă și generală. Pe lângă acest fapt, prin această decizie ne-au redus salariile retroactiv, adică începând cu luna august. Considerăm corect, conform Legii 5, respectiv Codul Muncii, să ni se fi întocmit acte adiționale la contractele individuale de muncă, nu să ni se ia o cotă din salarii, fără accept. În același timp, o considerăm o măsură ilegală", a spus Alexa Ioneta.

Liderul sindical a adăugat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, "și-a exprimat dorința să participăm la o discuție".

"Ni s-a transmis, prin președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, că la ora 11:30 domnul ministru Răzvan Cuc și-a exprimat dorința să participăm la o discuție. Nu știu dacă se va respecta (ora — n. r.), având în vedere că de două luni am înaintat niște petiții, atât domnului ministru Cuc, președinților celor două Camere și prim ministrului României, prin care am prezentat situația în care se află AFER și, respectiv, salariații din AFER. Vreau să vă spun că de două luni nu am primit din partea acestora nicio reacție. Ce să înțelegem? Nu îi interesează? Suntem o autoritate? Nu reprezentăm nimic la nivel feroviar? Așteptăm niște răspunsuri din partea celor care ne conduc, atât pe linie administrativă, cât și politică. PSD, care guvernează în acest moment țara, ne-a promis, prin platforma electorală, un trai mai bun, salarii majorate, nicidecum salarii micșorate, situație în care ne aflăm noi, angajații AFER", a subliniat ea.

În ceea ce privește numărul oamenilor care protestează luni în fața Ministerului Transporturilor, aceasta a spus că este vorba despre circa 150 de salariați.

"Având în vedere că avem opt inspectorate în țară, deci 100 și ceva de persoane sunt în țară, au venit reprezentanți din partea lor, și estimăm că suntem 150 de persoane, pentru că a trebuit să asigurăm și continuitatea la locurile de muncă", a explicat aceasta.

Întrebată ce va urma dacă nu se rezolvă problema salariilor, liderul sindical a afirmat: "Nu rămâne decât să punem pixurile pe masă și să încetăm munca".

Salariile angajaților din Autoritatea Feroviară Română (AFER) au scăzut, începând cu data de 6 septembrie, cu până la 40%, aceștia pierzând sume cuprinse între 250 de lei și 2.000 de lei, a declarat, pe 12 septembrie, pentru AGERPRES, liderul sindical din AFER, Ioneta Alexe.

''Situația ingrată în care a ajuns AFER-ul, instituție publică finanțată integral din venituri proprii, constituie efectul unei probleme pe termen lung, de cadru legislativ și de interferență a unor diverse interese. La momentul apariției Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice salariații instituției aveau un contract colectiv de muncă în vigoare, drept pentru care au fost menținute în plată salariile stabilite. Începând cu anul 2012, la încetarea contractului colectiv de muncă au fost menținute salariile în plată conform completărilor și modificărilor Legii nr. 284/2010 care prevedeau 'menținerea în plată' a salariilor. Menționăm faptul că în AFER nu au mai avut loc majorări salariale din anul 2008. De aici au apărut problemele AFER, care, în urma controalelor Curții de Conturi, a fost atrasă în procese care sunt și în prezent pe rol", a explicat Ioneta Alexe.

Potrivit sursei citate, de la apariția acestor probleme, nu au fost diminuate salariile angajaților AFER, până la data de 6 septembrie anul curent, moment în care conducerea instituției a hotărât și a dispus diminuarea salariilor în cuantumuri diferențiate pe funcții de până la 40%, în lipsa unei hotărâri definitive și irevocabile a unei instanțe, cu privire la procesele aflate pe rol.

"Această măsură de diminuare a salariilor a condus la o situație în care salariații AFER, care deja aveau venituri salariale mai mici în comparație cu alte unități din sectorul feroviar din România, a cărui autoritate o constituie, au ajuns în situația disperată de să dorească declanșarea conflictului de muncă. În acest sens, ieri (luni — n. r.), la Adunarea Generală Extraordinară, membrii de sindicat au solicitat declanșarea conflictului de muncă, în condițiile prevăzute de lege. Am anunțat Federația Mecanicilor de Locomotivă, din care facem parte, și mâine vom avea o întâlnire cu reprezentanții acesteia, care cunosc de mult timp problemele cu care se confruntă AFER-ul, pentru a vedea care sunt pașii următori", a adăugat liderul de sindicat.

Conform sursei citate, problemele menționate mai sus au fost aduse deja la cunoștința factorilor decizionali administrativi și politici (Ministerul Transporturilor, Guvernului României, Camera Deputaților și Senatului României), care până în prezent nu au luat nicio poziție.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: