Ministerul Finantelor: Titlurile de stat prin trezorerie vor fi emise trimestrial; valoarea unui titlu va fi de 1 leu
Data publicarii: 03-10-2017 | EconomieEmisiunile de titluri de stat prin Trezorerie vor fi facute trimestrial, valoarea unui titlu va fi de 1 leu, iar persoanele fizice care le vor cumpara vor trebui sa isi deschida conturi in Trezorerie in acest sens, informeaza MFP printr-un comunicat remis luni AGERPRES.
"Ministerul Finanțelor Publice reamintește că lansează un nou instrument de datorie publică — alternativă de economisire pentru populație. Astfel, programul Tezaur va da posibilitatea tuturor persoanelor fizice interesate să achiziționeze titluri de stat direct prin Trezoreria Statului, fără comisioane și cu o dobândă atractivă. Spre deosebire de programul Fidelis, emisiunile de titluri de stat prin Trezorerie vor fi emise cu o frecvență trimestrială, în baza unor prospecte de emisiune, punându-se astfel la dispoziția persoanelor fizice un instrument de economisire de-a lungul unui întreg an. Așadar, orice persoană fizică va avea posibilitatea subscrierii frecvente a emisiunilor de titluri de stat pe o paletă mai largă de scadențe. Mai mult, în scopul asigurării facilității accesului cât mai larg la aceste emisiuni, valoarea unui titlu de stat va fi de 1 leu, spre deosebire de valoarea de 100 de lei aferentă ultimelor titluri de stat emise prin programul Fidelis", se menționează în comunicat.
Totodată, un alt beneficiu al noului program constă în faptul că, spre deosebire de emisiunile anterioare efectuate prin Trezorerie (înainte de anul 2005), aceste titluri de stat vor fi emise într-o formă dematerializată, persoanele fizice care vor cumpăra astfel de titluri urmând să își deschidă conturi în Trezorerie în acest sens.
Prin noul program, titlurile de stat pentru populație vor fi emise prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului. În același timp, veniturile obținute din deținerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal. Termenii și condițiile financiare aferente fiecărei emisiuni vor fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Finanțelor Publice.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut