Pavel Filip: Republica Moldova nu va primi finantare de la UE din cauza neindeplinirii cerintelor

Data publicarii: 07-10-2017 | Economie

Republica Moldova nu va primi anul acesta asteptata transa din acordul de 100 de milioane de euro (117 milioane de dolari) cu Uniunea Europeana (UE), deoarece nu a indeplinit cerintele convenite in schimbul ajutorului financiar, a afirmat, vineri, premierul Pavel Filip, transmite Reuters.

În iunie, UE a acceptat să acorde împrumuturi de 60 de milioane de euro și granturi de 40 de milioane de euro în perioada 2017-2018 pentru a ajuta statul ex-sovietic să-și stabilizeze economia și să promoveze reforme.

''Nu vom primi bani în 2017, dar cu siguranță îi vom primi anul viitor'', le-a declarat Filip jurnaliștilor, explicând că Moldova trebuie să îndeplinească 30 de criterii pentru a debloca finanțarea.

Moldova ar putea rata ajutorul de 100 de milioane de euro din partea Comisiei Europene ca urmare a deciziei Chișinăului de a modifica sistemul electoral, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, o inițiativă a Partidului Democrat aflat la putere, al premierului Pavel Filip, potrivit presei de peste Prut.

Ministrul de Finanțe, Octavian Armașu, a declarat pentru Reuters că în buget sunt prevăzute primirea a două tranșe în acest an. Oficialul și-a exprimat încrederea că, la începutul anului viitor, va fi eliberată o tranșă.

UE a informat că o precondiție de bază pentru asistența financiară este respectul pentru procesul democratic și statul de drept.

Economia Moldovei a înregistrat, anul trecut, o creștere de 4,1%, redresându-se după un declin de 0,4% în 2015, provocată parțial de criza din Rusia, care a afectat exporturile și a redus sumele de bani trimise de muncitorii moldoveni care lucrează acolo.

Banca Mondială și FMI se așteaptă la un avans al PIB-ului Moldovei de 4-4,5% în 2017.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: